Situație gravă la Spitalul Universitar. Operații sistate din cauza unor aparate

Situație gravă la Spitalul Universitar. Operații sistate din cauza unor aparate

Situație de neimaginat la Spitalul Universitar de Urgență București. Cazul a ajuns în atenția Corpului de Control al ministrului Sănătății, după ce mai multe operații au fost sistate, iar motivul e incredibil. Aparatele de radiologie din spital nu mai au avize de funcționare conformă, iar mai mult decât atât, cei care ar trebui să le folosească nu știu cum să o facă, ei nefiind instruiți în acest sens.

Ministerul Sănătății a trimis de urgență corpul de control, dar și Inspecția Sanitară, pentru a verifica cele reclamate de medicii Spitalului Universitar, și anume că nu mai pot opera în acest moment din cauza faptului că aparatele de raze nu au aviz din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Avizele au expirat la finele anului.

Potrivit unui chirurg care a declarat în exclusivitate pentru Antena 3, aparatul de raze s-a stricat în mijlocul operației, iar un pacient a rămas deschis pe masa de operație, medicii trebuind să se descurce. Surse medicale susțin că vina ar fi a managerului, care nu a reînnoit această avizare.

Adevărul este la mijloc. Ce spun oficialii spitalului

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin Biroul de Presă, Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) a infromat că luni, 10 februarie 2020, conducerea Spitalului Universitar de Urgență București nu a fost informată de niciunul dintre cei doi șefi ai secțiilor Ortopedie-Traumatologie că au fost amânate intervenții chirurgicale și că în programul operator erau pacienți care necesitau intraoperator contol radiologic.

”În cadrul Spitalului Universitar de Urgență București există Serviciul de Radiologie care funcționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, astfel încât medicii de la Radiologie pot să-i ajute pe medicii de pe secțiile de Ortopedie-Traumatologie, acestea în condițiile în care nici unul dintre medicii din cadrul secțiilor de Ortopedie-Traumatologie nu poate utiliza individual aparatură mobilă cu radiații ionizante, deoarece nu are permis pentru practici cu radiații ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN”, au transmis reprezentanții SUUB.

Aceștia arată că în anii 2015 și 2016 SUUB a plătit cursuri și există ordine de plata emise către CNCAN pentru medicii care au activitate radiologică în timpul unei intervenții chirurgicale. Doar că aceștia nu s-au prezentat la examenele de finalizare a cursurilor. ”Medicii de pe secțiile de Ortopedie- Traumatologie au fost singurii care nu au mers să susțină examenul de la CNCAN”, se mai arată în nota de presă primită la redacție.

Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București face precizarea că încă de săptămâna  trecută a trimis o adresa pe secții prin care șeful de secție trebuie să nominalizeze medicii care trebuie să meargă în perioada următoare la CNCAN să facă acest curs pentru a obține permisul CNCAN de nivel 2.

”Reamintim că încă de la deschiderea Blocului Operator Central șefilor de secții li s-a cerut necesarul de care au nevoie pentru a putea lucra în BOC și nici atunci șefii secțiilor de Ortopedie- Traumatologie nu au menționat nimic despre faptul că medicii lor nu au permise pentru practici cu radiații ionizante de nivel 2 eliberat de CNCAN.

Până la momentul trimiterii comunicat, secțiile de Ortopedie-Traumatologie nu au transmis conducerii SUUB niciun program operator pentru ziua de mâine. Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București le reamintește pacienților că sănătatea dumnealor este prioritară și luăm toate măsurile că intervențiile chirurgicale și întreagă activitatea medicală să se desfășoare într-un ritm normal”, mai transmite Biroul de presă al SUUB.