D’ale satului. Orbit de gelozie, și-a urmărit iubita și a tăiat-o de față cu amantul

D’ale satului. Orbit de gelozie, și-a urmărit iubita și a tăiat-o de față cu amantul

Un tânăr din județul Prahova este anchetat de procurori pentru tentativă de omor!

Orbit de gelozie, și-a urmărit iubita și a băgat cuțitul în ea de față cu „amantul”. Întreaga scenă s-a petrecut în comuna prahoveană Gura Vitioarei și a șocat comunitatea locală de acolo.

Fata, în vârstă de 17 ani, a ieșit la un bar din localitate împreună cu un alt băiat. Iubitul ei a urmărit-o până acolo și, pe nepusă masă, s-a năpustit asupra tinerei, lovind-o de mai multe ori cu cuțitul. Transportată de urgență la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, adolescenta este acum în afara oricărui pericol, rănile suferite nefiind grave.

Culmea este că la spital a ajuns și agresorul. Acesta ar avea probleme cu inima și, după ce a fost prins de un echipaj de Poliție, i-a făcut rău, necesitând control medical, scrie Ziarul Incomod.

În prezent, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, iar iubitul cuțitar riscă ani grei de pușcărie, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

Ne puteți urmări și pe Google News