Scandalul în jurul concursului „Pedagogul anului”, aplanat. Ministerul Educației și-a anunțat decizia
- Viorica Gheorghe
- 25 noiembrie 2024, 10:41
Republica Moldova. Ministerul Educației nu va retrage titlul „Educatorul anului” obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată după ce o comisie a examinat sesizările privind o pretinsă încălcare a Regulamentului concursului.
Scandalul în jurul concursului „Pedagogul anului”
În data de 12 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării a inițiat examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024”, obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate premiantei de către autoritățile publice locale.
Ministerul Educației explica atunci că, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului”, sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) nu ar fi inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.
După examinarea circumstanțelor cazului, Comisia a decis că Moscalu își poate păstra titlul.
„La 24 octombrie 2024, în adresa Ministerului Educației și Cercetării a fost expediată Dispoziția primarului orașului Rîșcani nr.104-C din 24 octombrie 2024 cu privire la revocarea sancțiunii disciplinare aplicate Valentinei Moscalu. În rezultatul analizării actelor și informațiilor colectate de către Comisia de examinare a corectitudinii conferirii titlului „Educatorul anului” și raportându-le la Hotărârea Guvernului nr.370/2006 cu privire la organizarea Concursului republican „Pedagogul anului”, Comisia nu a constatat temei legal de retragere a titlului „Educatorul anului” Valentinei Moscalu”, susține Ministerul Educației.
Reguli modificate de anul viitor
Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat. Astfel, conform MEC, va fi introdusă obligația candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere. Aceasta va viza lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.
Concursul republican „Pedagogul Anului” 2024 s-a desfășurat în trei etape. Anul acesta a avut trei categorii de învingători: educatorul anului, învățătorul anului și profesorul anului.
Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Câștigătorii locului II au primit câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a MEC. Cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a MEC.
Valentina Moscalu a luat premiul I, la categoria „Educatorul anului".
„Acest premiu este o responsabilitate în activitatea ulterioară. Sunt plăcut surprinsă, dar cred că cel mai mare merit aparține copiilor. M-au susținut în toate activitățile mele. Nu știu dacă aș face altceva mai bine decât instruirea copiilor preșcolari”, a declarat Moscalu, într-un interviu pentru M1.