Români „prizonieri” în Wuhan. MAE, atenționare și pentru Hong Kong și Macao!
- Laurențiu Teodorescu
- 27 ianuarie 2020, 20:15
MAE informează că, în total, avem trei români înregistrați în provincia Hubei, de unde s-a răspândit tulpina de coronavirus care a indus panică la nivel mondial.
Conform evidențelor Ministerului Afacerilor Externe (care precizează că nu are personal diplomatic în zonă), „și-au înregistrat prezența în provincia Hubei trei cetățeni români, respectiv doi în orașul Yichang și unul în Wuhan. Persoanele în cauză au contactat Ambasada României la Beijing doar pentru a-și înregistra prezența în regiune, starea lor de sănătate fiind bună”.
Tulpina de coronavirus a pus stăpânire pe provincia Hubei pornind din orașul Wuhan, care are o populație de 11 milioane de locuitori, informează Antena 1.
„De asemenea, Ambasada României la Beijing este în contact cu un grup de cetățeni români care se află în Beijing pentru a lua parte la un eveniment organizat cu prilejul Anului Nou Chinezesc, însă aceștia au precizat că vor părăsi teritoriul Republicii Populare Chineze în cursul zilei de astăzi, urmând să ajungă în România în cursul zilei de marți, 28 ianuarie. Totodată, misiunea diplomatică a luat legătura, direct și prin intermediul rețelelor de socializare, cu studenții români bursieri din R. P. Chineză pentru mai multe informații privind prezența lor pe teritoriul acestui stat, dar și pentru a le pune la dispoziție datele de contact ale misiunii diplomatice”, mai precizează MAE.
Altfel, „Externele” estimează că mai sunt 120 de cetățeni români în Hong Kong, iar în Macao, alți 70.
În contextul ultimelor evoluții din regiune, MAE a emis atenționări de călătorie atât pentru provincia Hubei, cât și pentru Hong Kong și Macao.