Șeful Microsoft vine la București. Ce vrea să facă în România

Șeful Microsoft vine la București. Ce vrea să facă în România

În plină bătălie politică, România este vizitată de unul dintre cei mai importanți manageri din America.

Brad Smith, președintele gigantului Microsoft, va fi la București săptămâna viitoare! Smith este invitat la un eveniment organizat de compania Microsoft România, dedicat tehnologiei.

Unul dintre cei mai renumiți și respectați avocați din Statele Unite ale Americii, Brad Smith conduce Microsoft din 2015, însă lucrează în firmă de mai bine de 26 de ani! A fost numit președinte al companiei fondate de Bill Gates chiar de CEO-ul Microsoft, Satya Nadella. Este absolvent al Princeton University şi Columbia Law School. La începutul carierei, a lucrat ca grefier, iar din 1986 s-a alăturat firmei de avocatură Covington&Burling. La Microsoft a ajuns în 1993, direct ca șef al echipei de „Legal and Corporate Affairs” din Europa. După 2000, și-a trecut în palmares numeroase procese importante câștigate în numele companiei cu autorităţile din SUA şi a condus, la nivelul Comisiei Europene, negocierile legate de acuzaţiile de încălcare a legii antitrus.

„Rol central în securitatea cibernetică”

Microsoft România va organiza pe 24 octombrie, la Palatul Parlamentului, un eveniment dedicat tehnologiei IT, la care prezența președintelui Brad Smith va fi elementul-cheie, scrie startupcafe.ro.

Director de marketing și şi operaţiuni al Microsoft România, Daniel Rusen a scris pe reţeaua LinkedIn: „Brad Smith joacă un rol central în eforturile companiei în arii critice care se află la intersecţia dintre tehnologie şi societate, incluzând securitatea cibernetică, intimitatea datelor, inteligenţa artificială, drepturile omului, imigraţia, filantropia şi sustenabilitatea mediului”.

Ne puteți urmări și pe Google News