Capitala ocupa penultima pozitie in clasamentul oraselor cu cei mai cinstiti locuitori, realizat de revista Reader's Digest, citat de Mediafax.
Topul a fost realizat pe baza unui test efectuat in cele mai populate orase din 32 de tari care a constat in "pierderea" a 960 de telefoane mobile noi in locuri publice. Din acestea, au fost recuperate 654 de telefoane.
Jurnalistii au monitorizat aparatele, urmarind daca persoana care a gasit mobilul raspunde, daca vrea sa il inapoieze, daca suna la numere din agenda telefonului si daca pastreaza telefonul.
In cazul Bucurestiului, dintre cele 30 de telefoane plasate pe 4 si 5 iulie intr-un supermarket din Militari, in Piata Universitatii si in Parcul Cismigiu, au fost inapoiate 14 aparate.
Noua dintre persoanele care si-au insusit mobilele aveau intre 30 si 40 de ani, cinci aveau intre 50 si 60 de ani, unul avea 20 de ani si altul 14 ani.
Capitala noastra este urmata in "clasamentul cinstei" doar de Hong Kong si Kuala Lumpur (Malaezia), unde doar 13 din cele 30 de telefoane "pierdute" au fost recuperate.
Procentul cel mai ridicat a fost inregistrat capitala slovena, Ljubljana, cel mai mic oras participant la test. Aici, un singur telefon din cele 30 nu a fost returnat proprietarului.
Pe locul urmator s-a clasat Toronto (Canada), cu 28 de telefoane returnate.
Capitala Coreei de Sud, Seul, s-a situat pe locul al treilea, urmata de Stockholm (Suedia), unde oamenii au afirmat ca a face un bine cuiva este un lucru absolut normal.
Budapesta se afla pe locul al saselea, alaturi de Helsinki (Finlanda), Varsovia (Polonia), Praga (Cehia) si Zagreb (Croatia), cu 23 de telefoane returnate.
Capitala Frantei, Paris, se afla pe pozitia a saptea, cu 21 de telefoane inapoiate din 30, iar Milano (Italia), pe a opta, cu 20.
Motivul cel mai des invocat pentru returnarea mobilului a fost faptul ca si cei care l-au gasit au pierdut, candva, un obiectde valoare, si ca nu doresc ca si altii sa sufere asa cum au suferit ei.
De asemenea, mai multi adulti insotiti de copii au dorit sa le arate micutilor cum trebuie sa se comporte.
Cercetatorii vor prezenta pe larg concluziile studiului in editia de luna viitoare a revistei.
Reader’s Digest este citita de aproape 80 de milioane de persoane din peste 60 de tari.