Pictură nouă, la Cărtureşti

Pictură nouă, la Cărtureşti

Galeria "Sub Cărtureşti" găzduieşte de astăzi, pentru o săptămână, o expoziţie de pictură nouă intitulată "Crize", semnată de artistul plastic Dan Voinea.

Pânzele mari, unele ajungând la patru metri, aşteaptă să fie descoperite în subsolul Cărtureştilor, în armonii electronic-industriale semnate de compozitorul Adrian Enescu.

CARTE DE VIZITĂ

Dan Voinea s-a născut pe 16 februarie 1970, la Braşov. Este absolvent al Academiei de Artă Bucureşti, secţia grafică.

În 1999 a avut prima expoziţie personală, în Franţa. În perioada 1997-2000 a colaborat cu edituri precum RAO şi ALL, realizând ilustraţie de carte pentru manualele Oxford University. A mai lucrat ca Art Diector pentru companii precum  Nissan, Diverta, Springtime, IBM, Suzuki, Opel, Mobilfone, Nike, Aviva, pentru P&G, Henkel sau Gazeta Sporturilor.

Ne puteți urmări și pe Google News