Năstase, deputat de Tărtăşeşti

Năstase, deputat de Tărtăşeşti

CANDIDATURĂ. Adrian Năstase este asaltat cu oferte de a candida ca deputat în provincie.

După propunerea preşedintelui PSD Prahova de a candida în acest judeţ, Adrian Năstase a mai primit ieri o ofertă. Şi anume de a candida în Dâmboviţa. Propunerea i-a fost făcută de către deputatul Ion Stan, şeful filialei Dâmboviţa. „I-am oferit domnului preşedinte Adrian Năstase posibilitatea de a veni să candideze într-un colegiu la Dâmboviţa. Dânsul a precizat că o să analizeze propunerea. Am înţeles că mai are încă trei propuneri făcute de la Bucureşti, Prahova şi Vaslui“, a declarat Stan, citat de Mediafax.