Mircea Cărtărescu: "PSD se întoarce cu forţa dinozaurilor de altădată, între care Iliescu, care nu se va lăsa de răutăţi câte zile îi va mai da Natura pe lume".
Cu toţii simţim că suntem pe un drum greşit în politica românească: acest lucru ni se confirmă pe zi ce trece, cu fiecare eveniment. E mai greu să înţelegem cauzele pentru care nu ne putem redresa, orice-am face. V-am plictisit destul, în mai toate articolele mele, repetând că principala cauză este lipsa noastră de simţ moral şi cetăţenesc. De-acum înainte, ca să nu mai fiu văzut, cum zicea cineva despre toată intelectualitatea noastră, ca o „bocitoare“, ca o Cassandră ce-şi tot bate gura în gol, voi considera că acesta e un adevăr bazal, care nu mai trebuie amintit. Suntem, pur şi simplu, aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, şi cu asta, basta. M-am săturat şi eu, drept să spun, să tot fiu personaj în faimosul banc cu pesimistul care spune: „E rău, domnule!“, la care optimistul replică: „Şi-o să fie şi mai rău!“.
Da, e rău şi o să fie şi mai rău, dar se pare că asta vrea electoratul român. Şi iarăşi, cu asta, basta. La optsprezece ani de la Revoluţie, electoratul român votează iarăşi majoritar cu PSD. Ţara s-a înroşit din nou, după ce o vreme fusese de un portocaliu strălucitor, nou-nouţ. O explicaţie poate fi că oamenilor nu le-a plăcut cearta internă din zona portocalie, războiul sinucigaş dintre preşedinte şi premier. Adevărul e că electoratul portocaliu s-a divizat în ultimii doi ani în oamenii preşedintelui şi oamenii primului-ministru, după cum au interpretat acest război. Primii au considerat că vina e a lui Tăriceanu, care şi-a subordonat politica unor grupuri de interese economice şi financiare. Au văzut în premier omul de paie al şefului din umbră al PNL, magnatul Dinu Patriciu. Acesta din urmă n-a făcut niciodată un secret din faptul că idealul său politic este o alianţă PNL-PSD, care, de fapt, a şi funcţionat, neoficial, în ultima perioadă.
Prin urmare, grupul portocaliu anti-Tăriceanu îl acuză pe acesta că s-a aliat cu stânga subminată de corupţie, dosare penale şi antecedente minereşti pentru ca, împreună, să pună de-un imperiu al corupţiei şi fărădelegii. Simpatizanţii lui Tăriceanu, pe de altă parte, s-au concentrat cu o intensitate de punct arzător al lupei asupra persoanei lui Băsescu, acuzându-l de toate metehnele posibile şi imposibile, între care pe primul loc sunt tendinţele dictatoriale ale acestuia. Colateral, au mai fost împărţite câteva dosuri de palmă liderilor PDL, partid format din fostul PD al cărui preşedinte fusese Băsescu, plus o parte din PNL, care s-a contopit cu primul. Diferenţa dintre cele două seturi de argumente este că primul e demonstrat zilnic cu puterea evidenţei: corupţia şi stângismul s-au întins sub Tăriceanu ca uleiul pe apă. Pe când tendinţele dictatoriale ale lui Băsescu rămân deocamdată simple procese de intenţie.
Oamenilor le-a repugnat scandalul permanent din tabăra celor ce câştigaseră alegerile. În schimb, faptul că PSD nu s-a rupt, în ciuda unei stări de contradicţie internă acută, pare să-i fi fascinat la alegerile locale. De fapt, se poate spune că PSD revine, cu aceste alegeri, în primul plan al politicii noastre, după o perioadă de încercări reformiste eşuate.
Se-ntoarce cu forţa dinozaurilor de altădată, între care Iliescu, care nu se va lăsa de răutăţi câte zile îi va mai da Natura pe lume, şi Năstase, care va popi în curând pre mulţi.
Alegerile locale recente spun aproape totul despre situaţia noastră politică actuală. Ea este cât se poate de rea, vorba optimistului. Preşedintele Băsescu e pe cale să piardă războiul cu sistemul ticăloşit. Cu fiecare cap pe care l-a tăiat hidrei, au crescut două în loc. Băsescu n-a avut cu cine să-şi facă politica, într-o ţară în care nimeni nu respectă legea şi unde politicienii sunt simple accesorii ale afaceriştilor. I-au lipsit mijloacele să impună statul de drept acolo unde el ar fi devenit un obstacol major în calea afacerilor veroase. CNSAS şi condamnarea comunismului i-au făcut duşmani de moarte. Uitaţi-vă la televizor cine spumegă mai tare împotriva lui: puteţi fi siguri că ăia au fost securiştii cei mai mari. Va urma, desigur, în toamnă, noua încercare de demitere a preşedintelui despre care l-a luat gura-nainte pe Văcăroiu. Va fi, prin urmare, o lovitură de stat anunţată.
E aproape indiferent dacă, de data asta, va reuşi sau nu. Oricum, Băsescu va pierde alegerile, căci enormul număr de duşmani l-a copleşit şi, pe de altă parte, partidul său n-a reuşit să devină popular, chiar dacă va deveni aşa cu numele. Am ajuns şi aici, la vorbele celui care spunea: singura speranţă a celor învinşi e să nu mai aibă nicio speranţă.
Vom învăţa din nou să convieţuim cu monştrii, să îndurăm rânjete, să numărăm ouă, să ne uităm la antene, să luăm rudotel. Ne vom gândi la vreo metodă să-i importăm şi pe Hugo Chavez, şi pe, Doamne iartă-mă, Kim Il Jong, dacă mai trăieşte, ca galeria să devină completă.
Recomandările noastre
