Ierarhia finală stabilită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa pentru faza judeţeană a olimpiadei de limba şi literatura română a declanşat un scandal ce-l are în prim-plan pe profesorul Gheorghe Antonescu, inspector de specialitate.
El este acuzat că a gestionat incorect procedura de notare a lucrărilor scrise, notele fiind modificate de fiecare dintre cele patru comisii care le-au luat la mână.
Note schimbate
„Există o lucrare pe care apare nota 9,60, dar Inspectoratul Şcolar ne comunică negru pe alb că nota este 9,30. În acest fel, elevei care a făcut lucrarea i se interzice accesul la faza naţională!“, acuză Magdalena Grecu, profesor la Liceul de Artă din Slobozia.
Povestea se repetă şi pentru Liliana Anghel, care a avut prima dată nota 8,00, a făcut contestaţie şi a primit de la două comisii de corectare nota 9,60, pentru ca la final ea să apară în ierarhia Inspectoratului tot cu nota 8,00! Nici Olaru Alexandra n-a scăpat de calvarul schimbării notelor. „Toată lumea ştie că se fură la olimpiade. Prima comisie a plasat-o pe fata mea pe locul 2, a doua a coborât-o pe 5, iar a treia a urcat-o pe 3... Eu în cine să mai cred?“, se întreabă mama Alexandrei.
Deşi regulamentul nu permite profesorilor care au copii în concurs să participe la examinarea lucrărilor, cinci cadre didactice au luat parte la evaluare. „Eu vreau să promovez lucrările care să reprezinte judeţul, nimic altceva. Vreau să vină de acolo cu note corespunzătoare, nu să mă trezesc cu note mici!“, a precizat inspectorul Gheorghe Antonescu.