Radu Berceanu: Mircea Geoană mă suna să nu piardă postul de la Washington

Radu Berceanu: Mircea Geoană mă suna să nu piardă postul de la Washington

Senatorul PDL Radu Berceanu a povestit ieri că preşedintele PSD, Mircea Geoană, îl asalta cu telefoane în fiecare zi pentru a-şi păstra scaunul de ambasador la Washington.

Potrivit lui Berceanu, aceasta se întâmpla pe vremea când el era ministru al industriilor, iar Adrian Severin - actual vicepre- şedinte PSD - era ministru de externe. „Mă suna pe atunci, de cinci ori pe zi, un ambasador la Washington să-mi spună să vorbesc cu Severin să nu-l schimbe. Numele lui era Mircea Geoană“, a spus Berceanu, citat de Mediafax.

El a povestit că Geoană insista că are doi copii la şcoală şi ar fi fost riscant să le întrerupă studiile. „Am avut surpriza să constat că unul dintre copii avea 2 ani, iar celălalt avea cred că vreo 5 ani“, a spus Berceanu. Senatorul PDL a mai susţinut că Geoană ar avea în proprietate o casă pe care nu a trecut-o în declaraţia de avere şi pe care a închiriat-o. Berceanu a declarat că ştie şi cui i-a închiriat Geoană casa respectivă, însă a refuzat să dea vreun nume.

În acest moment, liderul PSD locuieşte într-o casă a RAAPPS, pe care va trebui să o elibereze în curând. Geoană a motivat că nu are o casă în proprietate şi a contractat un credit pentru o locuinţă care n-a fost încă finalizată. Până la închiderea ediţiei, Mircea Geoană nu a putut fi contactat pentru a da o replică.

Ne puteți urmări și pe Google News