BICHIR: "Pe 30 ianuarie 2008, Dan Ciachir, prezentat oamenilor mai slabi de înger drept „specialist în probleme religioase“, îşi anunţa fanii, în „Ziua“, că muntele Athos se află în Arhipelagul Dodecanez!!!"
Că Dan Ciachir a făcut italiana nu este o scuză, pentru că nu la facultate se învaţă geografia. Iar a confunda o peninsulă din nordul Greciei cu un arhipelag aflat în sud la câteva sute de kilometri e ca şi cum ai confunda agheasma cu vinul, ceea ce se pare că mai face Ciachir. Mai deunăzi, afirma băţos, cu aerele unui mare canonist şi bizantinolog că... Patriarhul trebuie îngropat în jilţ! Nu-i problema domniei sale că face gafe şi este incoerent, ci a celor care consideră că fostul colaborator de la „Săptămâna“ lui Eugen Barbu şi a lui Corneliu Vadim Tudor chiar se pricepe. Că este un om care „dă ora exactă în Biserică“. Dovedit drept informator al Securităţii, Dan Ciachir nici măcar nu a tresărit. Ba, dimpotrivă, împarte cu acelaşi elan zoaie, jigneşte în stânga şi-n dreapta. Şi, culmea ipocriziei, aruncă lături asupra unor ierarhi, acuzându-i de colaborare cu „băieţii cu ochi albaştri“. Tocmai el, neprihănitul, care sifona pentru ţigări şi-o votcă!
Şi în Biserică s-a comportat la fel. L-a lăudat pe Mitropolitul Antonie, ca după 1989 să-l umple de scuipaţi. Îl curta şi pe PS Nifon, care a pătimit după Revoluţie precum vlădica Antonie sau răposatul Nestor. Ani întregi, Ciachir i-a spurcat mediatic, deşi de pe urma lor mâncase o pâine bună.
Pe ÎPS Serfim l-a făcut zgârcit, dar după ce mai avea un pic şi-l declara cel mai mare isihast în viaţă. Lui ÎPS Laurenţiu Steza, când era la Caransebeş, i-a golit pivniţa, ca la diferenţă de câteva luni să-l înjure creştineşte: „un pantalonar“. Despre ÎPS Teodosie a scris ani în şir că ar trebui surghiunit la Giurgiu, iar buzunarele să-i fie cusute precum crupierilor. Ulterior, în schimbul unui sejur pe litoral, i-a lins mâna. Şi PS Sofronie a păţit-o, dar cine oare nu s-a „fript“? De intrase frica-n stareţi ca la vederea lui Setilă când auzeau de numele specialistului în cele sfinte. Sau, poate, tocmai acesta este modul de supravieţuire al celui care se laudă că nu a avut niciodată carte de muncă şi nu a scris vreodată un rând pe degeaba... Ultima „victimă“ a celui care începe să semene cu un Terente al ortodoxiei - sau mai bine zis cu Râmaru - este Patriarhul Daniel. Iată ce scria, în 1990, Ciachir despre noul mitropolit Daniel: „european în orizonturi, fel de a fi, în cultură, dar mărturisitor neclintit, neispitit, al credinţei răsăritene. Şi de o smerenie neprefăcută, nepomădată (...), accesiunea este fulgerătoare, dar meritată (...), corespunde timpului pe care am început să-l trăim (...), biografia sa îmi sugerează vii corespondenţe cu ierarhii cei mai cultivaţi din Biserica noastră“. Evident, trebuia să-i vină şi lui rândul. Astăzi, Patriarhul este descris de Ciachir drept ecumenist, pro-mason, cu tendinţe dictatoriale, că se visează un Papă al ortodocşilor, ce mai tura-vura, are toate păcatele lumii. De data asta, nu-i vina bietului ciripitor. Ci a stăpânului sau a actualului său binefăctor, după caz...
Recomandările noastre
