Magistrat înainte de ’89, purtătorul de cuvânt al PSD era o tânără speranţă a pepinierei de partid.
Evenimentul zilei“ continuă seria dezvăluirilor extrase din mapele profesionale ale foştilor magistraţi din Epoca de Aur. După cazul Petre Ninosu, unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale, care a îngropat Legea CNSAS, EVZ şi „Miliţia spirituală“ prezintă astăzi profilul unui politician de succes al anilor 2000, al purtătorului de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu. Reconstituirea are la bază zeci de note din dosarul său profesional, din anii ’80, când acesta era judecător. În parte, biografia sa este specifică traseului elevilor şi studenţilor eminenţi din acea vreme. Diaconescu este văzut drept unul dintre politicienii de viitor ai României. Sublocotenent la trupe de Securitate Potrivit documentelor aflate în posesia EVZ, Diaconescu a intrat în rândurile PCR în aprilie 1982. Înainte de Revoluţie, traseul social-democratului a bifat însă şi legături cu Securitatea, funcţii UTC, cursuri aprofundate de marxism şi aprecieri superlative despre ambiţia şi pregătirea sa ideologică. Astfel, într-o autobiografie, scrisă de mână şi datată 20 decembrie 1983, Cristian Diaconescu dă referinţe exacte despre împrejurările în care s-a intersectat cu Securitatea: „Între anii 1978-1979, mi-am satisfăcut stagiul militar ca militar cu termen redus la U.M. 0835 trupe de securitate“. Un document al Direcţiei de organizare, control, personal şi învăţământ din Ministerul Justiţiei menţionează şi gradul cu care Diaconescu a fost lăsat la vatră, în ’79 - cel de sublocotenent.
Liderul PSD priveşte episodul cu detaşare. Nu dă amănunte şi se rezumă la a susţine că a făcut „doar instrucţie de front“.
„Preocupat de formarea politică“ În justiţie, Diaconescu a debutat în 1983, ca avocat stagiar la Găeşti. Cu un an înainte fusese cooptat în Partidul Comunist, dar calitatea de membru nu a primit-o gratuit. Conform unei fişe a Ministerului Justiţiei, era urmarea logică a „activităţii apreciate pozitiv“ şi a „rezultatelor bune în organizaţia UTC“.
Contactat de EVZ, Cristian Diaconescu a negat că ar fi deţinut funcţii pe linie politico-ideologică. Totuşi, dosarul său reţine că a fost „secretar adjunct cu probleme politico-ideologice al biroului A.S.C. pe an de studii de facultate“. În plus, „ca avocat stagiar este apreciat ca un element preocupat de formarea politică“.
Nici după ce a ieşit din avocatură şi a devenit judecător, Cristian Diaconescu nu şi-a neglijat devenirea ideologică. Când funcţiona la Judecătoria Sectorului 4, din Capitală, actualul deputat era „permanent preocupat de pregătirea politică şi profesională, fiind cursant al Universităţii de Marxism din cadrul Cabinetului Municipal de Partid“. Episodul e menţionat în fişa de apreciere aferentă anului 1988, cu un an înaintea Revoluţiei.
Soţia, o „activistă disciplinată“
Simţul răspunderii pe linie de partid nu era însă o trăsătură izolată, specifică doar tânărului Diaconescu. Tatăl său, Mihai, activa ca avocat încă din 1954. Despre Diaconescu senior, la 28 decembrie 1983, preşedintele Colegiului de avocaţi Dâmboviţa nota: „Tov. avocat Diaconescu Mihai a obţinut rezultate foarte bune în activitatea politică, obştească şi profesională“.
Nici soţia liderului PSD, Mariana Diaconescu, nu făcea excepţie de la regulă. O fişă din 1985 punctează esenţialul: „membru de partid, este activistă la CC al UTC. (...) Este apreciată ca o activistă disciplinată şi conştiincioasă“.
Absolventă de ASE, Mariana Diaconescu a fost preşedinta Eximbank. Ea a intrat şi în atenţia DNA, pentru un prejudiciu de câteva milioane de euro, pe care l-ar fi produs băncii pe care a condus-o.
JUSTIŢIE COMUNISTĂ
Judecător în procesele „la faţa locului“ 
Dincolo de aprecierile privind linia politică sănătoasă a lui Cristian Diaconescu, rămâne cariera propriu-zisă de judecător. Un episod aparte îl reprezintă participarea la procesele „la faţa locului“. Sala de judecată părăsea tribunalul şi judecătoria şi se muta la sate. Acuzaţi, miliţieni, procurori, grefieri, judecători şi public se înghesuiau în perimetrul căminului cultural. Spectacolul era astfel asigurat. Potrivit dosarului profesional al liderului PSD, numai în 1987, „în cadrul activităţii de prevenire, tov. Diaconescu Cristian a realizat 124 de acţiuni, participând la 56 de procese judecate la faţa locului“.
Pentru liderul social-democrat amintirile de atunci nu sunt neapărat cele mai plăcute din carieră şi spune că la astfel de procese erau trimişi tinerii. În plus, „era un stres la final, când poliţia pleca cu condamnaţii, iar noi - procurorul, grefierul, judecătorul - rămâneam singuri“, a povestit acesta pentru EVZ.
Public adus cu arcanul. Totuşi, Silviu Curticeanu, fostul şef al Cancelariei CC al PCR din perioada 1982-1989, descrie o atmosferă mult mai năucitoare şi afirmă că judecătorii erau aleşi pe criterii politice. Curticeanu a fost mâna dreaptă a lui Nicolae Ceauşescu, pe zona de legislaţie. Cancelaria sa aviza toate decretele emise în acea perioadă. Iată, deci, ce scria Curticeanu în cartea sa, „Meditaţii necenzurate“, apărută anul trecut: „Desfăşurate în tot felul de localuri improvizate, cu săli arhipline şi oameni aduşi cu arcanul, procesele la faţa locului aparţineau teatrului absurd, menirea lor fiind să aibă un pronunţat rol «preventiveducativ », nu prin justeţea hotărârii, ci prin marea şi nejustificata severitate a pedepselor aplicate. (...) Alegerea magistraţilor desemnaţi să soluţioneze acest gen de cauze, de regulă pe criterii politice, sâcâiala frecventă şi de cele mai multe ori isterică a inspectorilor judecătoreşti au influenţat deseori pronunţarea unor pedepse deosebit de severe cu neglijarea impusă deliberat a particularităţilor fiecărui caz în parte“.
CONTRA EVIDENŢEI „Nu am avut nicio funcţie politică“ În interviul acordat EVZ, Cristian Diaconescu recunoaşte că a făcut armata la trupe de Securitate, dar neagă faptul că a avut funcţii pe linie de partid în timpul facultăţii. Liderul PSD explică, totodată, şi mecanismul proceselor la faţa locului, la care a participat în calitate de judecător. „Făceam instrucţie de front“ EVZ: Cum aţi ajuns la trupele de Securitate? Cristian Diaconescu: În ’78 am intrat la Drept, ca încorporabil, în acelaşi an cu Monica Macovei. Dar noi am fost luaţi în armată, la Feteşti, nouă luni. Când ne-am întors, ea era în anul II şi noi în anul I. Ce presupunea instrucţia? Făceam instrucţie de front. În timpul facultăţii v-aţi implicat politic? Nu am avut nicio funcţie politică. Nimic, nici măcar de adjunct de şef de an. Nici secretar adjunct cu probleme politico-ideologice? Nu. Aţi frecventat Universitatea de Marxism? Ne-au trimis la o şcoală, dar n-am terminat-o, care se voia a fi o şcoală politică paralelă, pentru funcţionari de stat. Fiecare instituţie avea obligaţia de a trimite un anumit număr, în general pe cei mai tineri. Aţi judecat şi în procesele la faţa locului. Ce presupuneau? Era consumul de justiţie de televizor, de astăzi, însă adus în stradă. La faţa locului se deplasa ultima fază, adică pledoaria procurorului, a avocatului şi pronunţarea judecătorului. Adunau satul, ca public, şi se decidea în faţa lor. Era tot spectacolul, aveam şi robe. Judecător în Casa de cultură Unde era amplasată „Curtea“? În casa de cultură, unde se nimerea. Tremuram prin tot felul de locuri. Veneau oamenii? Veneau, anunţaţi prin Miliţie şi activiştii de partid. Miliţia îi aducea pe acuzaţi şi veneau şi familiile lor. Pentru noi era un stres la final, când Miliţia pleca cu condamnaţii, iar noi - procurorul, grefierul, judecătorul - rămâneam singuri. Slavă Domnului că nu s-a întâmplat nimic. Din mărturii reiese că judecarea era superficială, iar sentinţele aberante. În perioada aia, 80% din aberaţii erau la Miliţie, 10% la Parchete şi 10% la judecători. Ce făceam noi rămânea scris. Dar e adevărat că se alegeau speţele rezonante: furt, viol cu tâlhărie, care să aibă impact şi probele erau beton. Se făcea şi o prelucrare ideologică la faţa locului? Nu, nu. Pentru vremurile de atunci erau eficiente astfel de procese? Nu prea. Statul arăta doar că ţine situaţia sub control.
Recomandările noastre
