Aproximativ 84% dintre foştii fumători care au apelat la consilierea unui medic specialist spun că le-ar fi fost mult mai greu să renunţe la tutun singuri, potrivit unui studiu britanic realizat de Double Helix Development.
Mai mult, 74% dintre foştii fumători le vor recomanda celor care doresc să renunţe la tutun să apeleze la un specialist, mai arată studiul efectuat pe un grup de 1.000 de persoane din Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.
De asemenea, cei care au beneficiat şi de consiliere au un risc mai mic de a se apuca din nou de fumat. Majoritatea foştilor fumători au afirmat că, de când au renunţat la ţigări, au o părere mult mai bună despre ei înşişi. Iar 79% au declarat că simţul gustului şi al mirosului s-au îmbunătăţit în mod considerabil după ce nu au mai fumat.