Se împlinesc 20 de ani de la MASACRUL din Srebrenica. Premierul sârb condamnă "crima MONSTRUOASĂ"

Se împlinesc 20 de ani de la MASACRUL din Srebrenica. Premierul sârb condamnă "crima MONSTRUOASĂ"

Premierul sârb Aleksandar Vucic a condamnat, sâmbătă, "crima monstruoasă" comisă la Srebrenica.

"Au trecut 20 de ani de la teribila crimă din Srebrenica. Nu există cuvinte care să poată fi rostite pentru a exprima tristeţea şi regretele pentru victime, nici furia faţă de cei care au comis această crimă monstruoasă", a notat Vucic într-o scrisoare deschisă, fără a folosi cuvântul "genocid".

Vucic a făcut declaraţia înainte de a pleca spre Bosnia, unde va asista la ceremoniile de comemorare a 20 de ani de la masacru, calificat drept "genocid" de justiţia internaţională, informează AFP, conform Agerpres.

Mii de persoane erau prezente sâmbătă la Srebrenica şi alte mii continuau să vină pentru a participa la ceremoniile care marchează 20 de ani de la masacrarea a 8.000 de bărbaţi şi tineri musulmani.

Numeroase personalităţi internaţionale, printre care preşedintele de atunci al SUA, Bill Clinton, a cărui administraţie a fost arhitectul acordurilor de pace de la Dayton ce au pus capăt conflictului bosniac, vor fi prezenţi la Srebrenica.

În 2010, parlamentul sârb a adoptat o declaraţie privind Srebrenica fără a folosi cuvântul "genocid". În 2013, actualul preşedinte sârb Tomislav Nikolic "a cerut în genunchi ca Serbia să fie iertată pentru crima comisă la Srebrenica", însă tot fără a rosti cuvântul tabu.

Ne puteți urmări și pe Google News