Golf Plus GPL

Golf Plus GPL

Volkswagen a lansat o versiune a modelului său de segment C dotată cu instalaţie de gaz petrolifer lichefiat.

Modelul Golf Plus BiFuel, lansat la sfârşitul săptămânii trecute, funcţionează atât cu benzină, cât şi cu gaz petrolifer lichefiat, informează Volkswagen.

Maşina are un motor cu patru cilindri, de 1.6 litri, care dezvoltă 98 de cai-putere. Acesta consumă 9,8 litri GPL sau 7,5 litri benzină, la fiecare sută de kilometri.

Când fucţionează cu gaz, maşina emite cu circa 10 % mai puţin dioxid de carbon decât atunci când utilizează benzină (159 g/km faţă de 179 g/km).

Golf Plus GPL dispune de un rezervor de benzină cu o capacitate de 55 de litri şi de unul pentru gaz, montat în locul roţii de rezervă, pentru a economisi spaţiu, cu o capacitate de 43 de litri.

Combustibilul înmagazinat în rezervorul GPL asigură o autonomie de 440 de kilometri. Teoretic, noul model poate parcurge peste 1.100 de kilometri, cu cele două rezervoare pline.

VW anunţă că garanţia autovehiculului acoperă şi componentele instalaţiei GPL.

În Germania, prima piaţă pe care Golf Plus GPL va fi disponibil, preţul minim al maşinii va fi 22.460 de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News