Jurnaliştii agenţiei franceze de presă au călătorit în judeţul Cluj, pentru a găsi romii care trăiesc din reciclarea gunoaielor.
"Cu faţa înnegrită de cei 35 de ani petrecuţi la o groapă de gunoi de la periferia Clujului, Marin Varga aşteaptă o firmă de reciclare din localitate pentru a-i vinde preţioasele obiecte pe care le-a găsit în acea dimineaţă în gunoi", începe reportajul AFP.
Persoanjul central este Marin Varga, un rom de 47 de ani, care trăieşte din ce scoate din gunoi. Omul se foloseşte de căruţa şi calul său, trăind, după cum spune chiar el, "de pe o zi pe alta". Copiii lui nu merg la şcoală, iar întreaga familie (formată din 13 persoane) locuieşte într-o "cocioabă" din apropierea gropii de gunoi.
Groapa se închide, gunoierii se mută
"Trebuie să ne ajute să săpăm în gunoi", motivează capul de familie lipsa copiilor de la şcoală. Un personaj secundar este o femeie care se teme că prezenţa jurnalistului va duce la alungarea romillor din groapa de gunoi. Ea este locatara celei mai mari "proprietăţi" din groapă: "o clădire de beton, cu antenă satelit".
Edilii din Cluj doresc să închidă groapa Pata Rat. Totuşi, asta nu va descuraja romii, se arată în reportajul AFP. "Vom merge la alte gropi", spune Varga, citat în finalul materialului.
Citeşte întreg reportajul, în limba engleză, aici.