Medicii de familie denunță noul contract-cadru și amenință cu proteste
- Daniela Șerb
- 9 martie 2015, 14:38
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) solicită Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să retragă proiectul de modificare a Contractului cadru afişat în 5 martie şi să îşi onoreze atribuţiile în domeniul sănătăţii publice.
"Medicii de familie vor decide foarte curând ce măsuri de protest vor adopta în faţa acestei realităţi, dacă toate încercările de mediere pe cale amiabilă vor eşua", se arată într-un comunicat de presă al SNMF.
Potrivit aceleiași surse, pacienții sunt induși în eroare de Casa Națională de Asigurări de Sănătate întrucât li se spune că au dreptul la toate medicamentele decise de medic. "În realitate, medicul este adesea penalizat pentru ce a oferit pacientului cu nevoi medicale reale, ceea ce afectează relaţiile fireşti medic-pacient. Aceasta este o practică uzuală a caselor de asigurări. Ştiu de exemplu pacienţii că, în caz de patologie multiplă, pot primi de la toţi medicii la un loc, maxim şapte medicamente pentru bolile cronice? Nu pe o reţetă, ci pe toate reţetele la un loc! Nu e normal ca asiguratorul (CNAS) să-şi asume şi să informeze asiguraţii plătitori?".
SNMF acuză Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de promovare a intereselor unor societăţi comerciale din domeniul medical, "care au ca obiective majore generarea profitului şi mulţumirea acţionarilor".
Reprezentanții patronatului medicilor de familie mai spun că pacienții sunt forțați prin tehnici agresive de marketing să consume mai multe servicii medicale decât au nevoie, în beneficiul unor societăți comerciale medicale. "Planul de business al acestor societăţi comerciale «medicale» nu s-a mai putut baza în contextul crizei financiare doar pe abonamente şi pe serviciile retail, astfel încât au început în urmă cu câţiva ani să încheie contracte cu casele de asigurări pentru a folosi şi bugetul FNUASS", se mai arată în comunicat.
Medicii de familie mai spus că, după mai mulţi ani de încercări eşuate de a deschide brusc sute de cabinete de medicină familiei în clinicile cu mai multe specialităţi şi laboratoare, proiectul de modificare a Contractului-cadru propune "eliminarea pârghiilor de control asupra necesarului numărului de cabinete de medicina familiei, care asigură, de fapt, climatul concurenţial corect şi în avantajul pacientului".
"Calitatea înaltă a serviciilor medicale poate fi asigurată doar în contextul stabilităţii unităţii medicale, nu atunci când apare goana sălbatică după profit. (...) SNMF condamnă ferm aceste practici comerciale care încalcă deontologia profesională şi pun în pericol starea de sănătate a pacienţilor", a precizat sursa citată.
Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) consideră că este justificată îngrijorarea colegilor din medicina primară, ale căror venituri depind direct de numărul pacienţilor înscrişi pe liste.