Într-un top dat publicității de către publicația Daily Star, celebra Madonna figurează pe locul întâi din punct de vedere financiar, cu o avere estimată în 2008 de 167 de milioane de lire sterline.
Cântăreața a lansat anul trecut albumul ”Hard Candy”, iar promovarea acestuia se va face în cadrul turneului mondial Sticky & Sweet.
Cu un astfel de câștig Madonna a devansat alte nume celebre din lumea muzicală:
2. Bon Jovi: 108 milioane £
3. Bruce Springsteen: 107 milioane £
4. The Police: 75 milioane £
5. Celine Dion: 68 milioane £
6. Kenny Chesney: 62 milioane £
7. Neil Diamond: 56 milioane £
8. Rascal Flatts: 43 milioane £
9. Jonas Brothers: 42 milioane £
9. Coldplay: 42 milioane £
Madonna a anunțat că turneul de anul acesta va cuprinde și țări europene. Deși inițial România se vehicula ca făcând parte dintre țările în care va concerta cântăreața, site-ul oficial al acesteia nu a confirmat informația. Sigure sunt însă spectacolele programate pentru Sofia, pe 22 august, şi Budapesta, pe 29 august.
Turneul va începe pe 4 iulie, la Londra, şi cuprinde alte 22 de oraşe. Pe 19 iulie, Madonna va concerta la Marsilia, iar pe 21 iulie - la Barcelona.