Parlamentarii, de acord cu reforma Justiţiei

Parlamentarii, de acord cu reforma Justiţiei

Liderii partidelor parlamentare au declarat, ca răspuns la scrisoarea ministrului Justiţiei prin care li se cere consens pe chestiunile legate de justiţie, că sprijină orice demersuri care să ducă la continuarea reformei în justiţie.

Potrivit textului scrisorii, ministrul le adresează liderilor politici rugămintea de a subscrie "la un angajament politic comun pe justiţie", care cuprinde următoarele obiective:

•adoptarea proiectelor de Coduri

•alocarea unui buget pe justiţie care să rezolve atât datoriile salariale, cât şi necesităţile de bunuri şi servicii pentru continuarea reformei

•o nouă lege a salarizării în sistemul judiciar pentru a stopa avalanşa proceselor intentate pentru plata unor drepturi salariale cu menţiunea că un astfel de angajament "ar constitui un semnal energic şi fără echivoc în sprijinul reformelor atât pentru sistemul judicar şi publicul din România, cât şi pentru Comisia Europeană".

Liderii partidelor parlamentare au preferat ca, imediat după primirea scrisorii, să facă referiri în special la Coduri.

Poziţia  PD-L Astfel, liderul deputaţilor PD-L, Mircea Toader, a declarat că democrat-liberalii susţin cu prioritate adoptarea proiectelor de Coduri şi continuarea reformei în justiţie.

Potrivit acestuia, este vital ca anacronismele din sistemul penal actual, care conduc la tergiversarea cauzelor, să fie eliminate prin adoptarea noilor proiecte de lege.

Toader a precizat că reforma în domeniul justiţiei ar trebui să vizeze eliminarea ingerinţelor politice şi a subliniat importanţa reformării CSM.

Poziţia UDMR Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că a primit scrisoarea ministrului Justiţiei, prin care i se solicita "un consens pe problemele privind justiţia".

"Vom analiza propunerile şi vom răspunde", a precizat liderul Uniunii. Marko Bela s-a referit doar la Coduri, menţionând că acestea privesc toată societatea şi ele nu ar trebui să fie de stânga sau de dreapta, ci "acte în legătură cu care este nevoie de consens".

Poziţia PNL La rândul său, vicepreşedintele PNL, Teodor Meleşcanu, a precizat că nu a văzut scrisoarea trimisă de Cătălin Predoiu, dar s-a arătat convins că subiectele invocate de ministrul Justiţiei vor avea "un ecou favorabil" din partea PNL, dincolo de aspectele politice. Meleşcanu a menţionat că "opoziţia este fermă, dar nu distructivă" şi a adăugat că liberalii vor analiza care sunt soluţiile propuse de Predoiu pentru justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News