„România are o treime din izvoarele termale din Europa şi cred că putem ajunge să fim una dintre primele destinaţii europene în turismul balnear“, spunea Elena Udrea, în prima ei conferinţă de presă, după ce a primit portofoliul Ministerului Turismului.

Ideea sună bine. Problema e că multe din staţiunile noastre balneare sunt la pământ: clădiri care nu au mai fost renovate de zeci de ani, dotări ce nu puteau fi considerate moderne nici măcar în anii 50 şi o infrastructură rutieră care, de nouă, era depăşită. Iar acest peisaj explică imaginea pe care o are turismul balnear. 

 “Există un handicap care trebuie depăşit, respectiv cel al unei imagini în care turismul balnear este asimilat exclusiv biletelor la tratament prin sindicat sau casa de pensii. În ciuda faptului că încă există locuri uitate de investitori, manageri sau autorităţi, dar care continuă să ofere servicii de cazare, masă şi tratament, cele mai multe au evoluat sau se află în procese vizibile de restructurare şi schimbare de mentalităţi”, a declarat, pentru Evz.ro, Paul Mărăşoiu, preşedinte Peacock Hotels.

Rodica Pencea, reprezentant al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, crede că imaginea pe care o are turismul balnear este greşită. Astfel, susţine ea, nu doar bătrânii şi bolnavii sunt clienţi fideli ai staţiunilor de profil: „Dacă, într-adevăr, s-ar face o radiografiere a clientelei care merge în aceste staţiuni, s-ar constata că acolo sunt foarte mulţi tineri care se duc pentru agrement sau pentru întreţinere, oameni activi cu familiile lor, dar şi foarte multi turişti străini”. Investiţiile, leac pentru turismul balnear Băi cu ape minerale, împachetări cu nămol, fiziotereapie, electroterapie, masaj şi acupunctură. Toate acestea înseamnă turism balnear. Bolile lui sunt aceleaşi de care suferă tot turismul românesc. Dacă nu este finanţat, turismul de sănătate nu poate fi competitiv. Iar investiţiile în domeniu nu înseamnă numai modernizarea hotelului şi a bazei de tratament, ci şi achiziţionarea de aparatură şi echipamente noi, împreună cu pregătirea personalului.

Promovarea acestui tip de turism depinde, în foarte mare masură, de investiţiile în infrastructură. Multe staţiuni balneoclimaterice sunt poziţionate în zone greu accesibile, iar drumurile nu au fost modernizate suficient încât să permită o circulaţie turistică bună. Bineînţeles, totul se poate repara. „Cu un efort susţinut de stat şi de investitori, turismul balnear poate ajunge la poziţia pe care o ocupa în anii ’70-’80, adică o treime din întregul turism românesc”, a afirmat Rodica Pencea.

Pe de altă parte, Paul Mărăşoiu crede că turismul balnear românesc nu poate evolua fără parteneriate public-privat. ”În ciuda întârzierii cu care s-au făcut investiţii în zonele balneare, sunt totuşi hoteluri şi baze de tratament de referinţă, care pot sta cu uşurinţă în catalogul oricărui tour operator extern specializat şi exigent”, adaugă Mărăşoiu.

Bucureşti, staţiune balneară?

Cam o treime din apele termale ale Europei se află pe teritoriul României. De asemenea, Capitala are un potenţial bogat de izvoare tămăduitoare, care nu a fost exploatat. Singura “oază” balneară din Bucureşti putea fi considerat ştrandul din spatele Casei Presei. Acum, însă, este în paragină.

„Bucureştiul stă pe un izvor de apă termală şi fie se ştie acest lucru şi nu a fost valorificat, fie nu se ştia până acum”, a spus Elena Udrea. Potrivit specialiştilor, în urmă cu 15-20 de ani, a existat intenţia de a transforma Bucureştiul în staţiune balneoclimaterică.

CITIŢI ŞI:

Elena Udrea a descoperit apa caldă sub Capitală