Ce se întâmplă când UN ADULT devine activ de trei ori pe săptămână

Ce se întâmplă când UN ADULT devine activ de trei ori pe săptămână

Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au studiat relaţia dintre depresie şi activităţile fizice şi modalităţile de a îmbunătăţi atât sănătatea mentală, cât şi cea fizică.

Activitatea fizica efectuată de trei ori pe săptămână reduce riscul de a dezvolta depresie, cu circa 16 la sută, susţin cercetătorii de la University College din Londra, pe baza unui studiu din care reiese că fiecare săptămână în plus de activitate fizică reduce acest risc, după cum notează Reuters.

Efect de protecţie

“Presupunând că asocierea este cauzală, timpul liber dedicat activităţii fizice are un efect de protecţie împotriva depresiei”, a declarat Snehal Pinto Pereira de la Institutul pentru Sănătatea Copilului de la University College din Londra, citat de Reuters. “În cazul în care un adult între 20 şi 40 de ani, care nu face de regulă activităţi fizice, devine activ de trei ori pe săptămână, el ar reduce riscul de depresie cu aproximativ 16 la suta”, a indicat sursa citată.

Depresia este una dintre cele mai comune forme de boala mentală, care afectează peste 350 de milioane de oameni din întreaga lume şi este clasată pe primul loc între cauzele de handicap la nivel global de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News