S-au certat Bute şi Doroftei de la o femeie?

S-au certat Bute şi Doroftei de la o femeie?

Fostul campion mondial Leonard Doroftei contestă victoria de sâmbătă a gălăţeanului Lucian Bute, care şi-a apărat cu succes titlul la categoria supermijlocie.

Boxerul român Lucian Bute şi-a apărat sâmbătă dimineaţa titlul de campion mondial la categoria IBF. În Canada, la Montreal, gălăţeanul l-a învins prin KO, în repriza a 9-a, pe americanul Jesse Brinkley. Un upercut aplicat de Bute adversarului, în plină figură, a pus capăt partidei.

"Am simţit că îmi sare ochiul din orbită", a spus Brinkley la final. "Adversarul meu a boxat foarte bine, şi asta m-a surprins. Acum sunt pregătit pentru oricine", a afirmat românul, care şi-a păstrat titlul pentru a şasea oară consecutiv.

După meci, Bute s-a îmbrăcat "la patru ace", s-a dus într- un bar de la "Belle Center", locul de disputare al meciului, şi a discutat cu fanii.

Victoria lui Bute este contestată în România de Leonard Doroftei, unul dintre cei mai mari boxeri profesionişti din istoria ţării noastre. "Nu am văzut decât secvenţe, dar mi-a fost suficient ca să înţeleg că a avut un adversar slab. Eu spun ceea ce cred. Francisc Vaştag spune la fel. Acum ce să facem, să nu vorbim că nu vrea Rudel Obreja (n.r. - preşedintele federaţiei)? Doar el şi cu Bute se pricep la box? Acum nici Vaştag nu se mai pricepe? Eu m-am dus şi m-am bătut în America. Dacă e tare, se duce şi Bute să se bată acolo", a declarat ieri "Moşul" pentru EVZ.

S-au certat de la o femeie?

Nu este prima dată când Doroftei contestă succesele lui Bute. În urmă cu câţiva ani, presa a speculat faptul că Lucian i-ar fi făcut ochi dulci soţiei lui Doroftei, de aici plecând animozitatea dintre cei doi.

"Nu e adevărat. Eu am o căsnicie extraordinară, o familie minunată. Nu s-a întâmplat aşa ceva. Păi ce, eu sunt femeie, să fi acceptat aşa ceva? Nu am nimic cu Bute, dar pot să-mi dau cu părerea. E treaba lui dacă vrea să urce la o altă categorie. Nu sunt invidios. Nu am de ce. Dacă se vedeau meciurile lui în ţară, s-ar fi văzut ce adversari a avut", a mai spus Doroftei.

Un alt fost mare pugilist român, Francisc Vaştag, este moderat în privinţa lui Bute şi crede că Lucian ar trebui să urce la o categorie superioară. "Am văzut meciul. E clar că Lucian este un boxer valoros, dar, pentru spectacol, ar trebui să urce la categoria semigrea. Americanul i-a pus ceva probleme, dar nu prea multe", ne-a declarat Vaştag.

REACŢII "E clar că Lucian este un boxer valoros. Pentru spectacol, el ar trebui să urce la categoria semigrea." FRANCISC VAŞTAG, triplu campion mondial de box la amatori

"Eu m-am dus şi m-am bătut în America. Dacă e tare, se duce şi Bute să se bată acolo! Nu am nimic cu el, dar adversarul său a fost slab." LEONARD DOROFTEI, campion mondial la categoria semiuşoară "Lucian Bute a demonstrat că este un boxer de forţă, valoros." MIHAI LEU primul campion mondial dat de România în boxul profesionist

Ne puteți urmări și pe Google News