Eric Clapton, Elton John şi Aerosmith încing Bucureştiul

Eric Clapton, Elton John şi Aerosmith încing Bucureştiul

Următoarele două weekenduri aduc spectacole muzicale de excepţie în Capitală, care vor concura serios meciurile de la Campionatul Mondial de fotbal.

Pe fondul unui an cu o agendă muzicală încărcată de concerte care mai de care mai aşteptate, sfârşitul de săptămână aduce două evenimente de excepţie, iar startul weekendului viitor va fi dat de veteranii de la Aerosmith, care vor susţine primul concert în ţara noastră.

Vineri, stadionul „Iolanda Balaş Soter” va răsuna de acordurile melodiilor a doi mari artişti, Eric Clapton şi Steve Winwood, iar sâmbătă Elton John va spune „prezent” pentru a doua oară în ţara noastră şi va concerta în Piaţa Constituţiei.

Biletele pentru concertele programate la acest sfârşit de săptămână au preţuri cuprinse între 136,8 şi 636 de lei, pentru spectacolul de pe stadionul „Iolanda Balaş Soter”, respectiv, între 90 şi 350 de lei pentru cel al lui Elton John.

La aproape şapte ani de la prima sa vizită în România, artistul britanic îşi va face cunoscute publicului român piesele noi, dar va interpreta şi vechile sale hituri care i-au adus succesul.

Bilete suplimentare şi o carte de la Steven Tyler

Anunţat iniţial la Romexpo, concertul pe care trupa Aerosmith îl va susţine pe 18 iunie la Bucureşti va avea loc în cadrul noului complex Zone Arena, mutare ce permite suplimentarea celor mai ieftine bilete (la Gazon B).

În această perioadă, pentru concertul Aerosmith care va fi deschis, timp de o oră, de trupa Reamonn, mai sunt disponibile trei categorii de bilete:

  • Gazon A - 190 lei
  • Golden Ring - 330 lei
  • tribuna VIP (locuri pe scaune) - 590 lei.
  • Ele pot fi achiziţionate on-line, pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Cărtureşti şi Humanitas).

Autobiografia lui Steven Tyler, „Does The Noise In My Head Bother You?”, va apărea în luna noiembrie. Materialul este concentrat pe aspectul personal al poveştii, spre deosebire de biografia trupei din 2003 („Walk This Way: The Autobiography of Aerosmith”).

Volumul urmăreşte tinereţea lui Steven în Bronx, influenţele muzicale care au constituit începuturile stilului Aerosmith şi parteneriatul cu Joe Perry. Cartea descrie creşterea trupei rock, dar şi poveştile de dragoste, relaţia cu cei patru copii ai săi (inclusiv cu actriţa Liv Tyler şi scriitoarea Mia Tyler).

Ne puteți urmări și pe Google News