Interesat de producțiile despre CIA, am urmărit pe HBO Go cele două sezoane din serialul EPIX Berliner Station, tradus la noi impropriu Divizia din Berlin, deoarece CIA are Stații și nu Divizii în diferite locuri din lume.

Primul sezon din Berlin Station se petrece în 2015. E anul în care CIA a fost prinsă cu mîța-n sac spionînd-o chiar pe Angela Merkel. E anul în care opinia publică mai stă sub impresia de uluială produsă de dezvăluirile lui Edward Snowden în 2013 despre abuzurile NSA. Cele două realități vor fi puse la lucru de producători pentru a țese intriga plină de suspans a primului sezon din Berlin Station. Ca și 24, serial care, deși se ocupă de o unitate de Contraterorism din Los Angeles, abordează realitățile mai puțin de carte poștală din orice Serviciu Secret din lume, inclusiv din CIA, Berlin Station atacă cele două mari slăbiciuni în lupta cu terorismul: Mîncătoria internă. Birocrația paralizantă. Aceste două slăbiciuni explică de ce, cu toate fondurile uriașe acordate de statele occidentale Serviciilor secrete, teroriștii pot declanșa atentate cînd vor și cînd nu vor.

Birocrației paralizante și mîncătoriei interne li se adaugă sacrificarea intereselor Agenției de dragul intereselor personale, cele sexuale îndeosebi (Șefa Operațiunilor murdare (COPS) din Berliner Station se culcă cu un proprietar de bar căruia îi mușamalizează dosarul, mizerie avînd drept rezultat atentatul terorist de la Charlie Hebdo, directorul Stației (COS) trăiește cu secretara), miș-mașurile (șeful Stației, în complicitate cu directorul adjunct (DCOS), trece pe statul de plată informatori fictivi, cărora le încasează banii). Mizeria din interiorul Stației face obiectul scurgerilor din presă provocate de insiderul Thomas Shaw. Motivul pentru care ofițerul CIA s-a decis să dea în gît CIA va fi mărturisit de acesta într-un mesaj anonim, deși Daniel Miller, case officer trimis de Centru, îl descoperă în persoana unui alt case officer din Stație – Hector Dejean: „Suntem cu toții complici. Știm cu toții că ceva e în neregulă și că o știm de multă vreme, dar nu facem nimic.”

Din punct de vedere psihologic, ca și în cazul lui Snowden, din care se inspiră sezonul 1 al serialului, criza intimă a lui Hector e provocată de interogatoriile inumane pe care e obligat să le desfășoare într-o închisoare secretă a CIA din Maroc, interogatorii despre care ni se sugerează că erau de prisos, deoarece multe dintre victime, nici n-aveau ce să mărturisească. Intuind impactul serialului asupra imaginii Agenției în opinia publică, site-ul oficial al CIA din 22 august 2017 reproduce un comentariu despre sezonul 1 din Studies in Intelligence, volumul 61, nr 2, iunie 2017, semnat la rubrica Intelligence in Literature and Media de James Burridge, fost lucrător NSA, lucrînd cu contract ca istoric la CIA. Trecînd în revistă mizeria din cadrul Berliner Station, cronica pune la îndoială pretenția de legătură cu o Stație reală a CIA: „Pentru a recapitula, avem o Stație unde comportamentul conducerii este lipsit de etică și chiar penal. Ea este absolut autonomă și nu răspunde în fața niciunui nivel superior de conducere de la sediul central și nici a vreunui ambasador. Conducerea își vede informatorii și chiar propriii ofițeri ca fiind consumabile. Aceasta nu este un tip de stație pe care majoritatea dintre noi să o fi întâlnit vreodată”. Autorul își propune în final să dezbată teza de esență a mesajului lui Thomas Shaw, care e și teza sezonului 1 al serialului Berliner Station, teză cu care nu e de acord: „Premisa sa centrală, a vinovăției colective, este atât neplauzibilă, cât și inacceptabilă – dar, la urma urmei, este divertisment.”

Dînd curs unei practici salutare a CIA în raport cu opinia publică, textul atrage atenția și asupra unor greșeli sau chiar falsuri în prezentarea activității Berlin Station: „Acum, întrebarea de bază care ne motivează pe majoritatea dintre noi ( lucrători din Servicii n.n.) să urmărim aceste seriale: ​Cît au înțeles ei ( realizatorii n.n.) din treburile noastre? Nu prea mult, după părerea mea. În primul rînd, nu există un context birocratic. Aceasta este o caracteristică comună a reprezentărilor de ficțiune ale CIA. COS vorbește cu directorul și cu directorul adjunct, (al Agenției n.n.), dar nu există un nivel intermediar – nici Centrele de misiune, nici diviziile de sediu. Nu există nici ambasador sau ambasadă; ca și cum CIA a închiriat o clădire întreagă și a agățat un panou care spune «Ambasada SUA». Deși scurgerile de informații și operațiunile eșuate distrug relația bilaterală dintre SUA și Germania, nu există nici o interacțiune cu ambasada.”  

Și pe mine, care am urmărit sezonul 1 și ca un publicist care se pricepe cît de cît la servicii secrete, m-au surprins aceste discordanțe între realitatea din CIA și realitatea din ficțiunea care e serialul Berliner Station. M-a nedumerit însă faptul că raportarea ficțiunii la realitate din articolul de pe site-ul CIA n-a vizat și un alt Serviciu secret despre care se face vorbire în serial: Serviciul Român de Informații. Baia de sînge de la mall putea fi evitată dacă în toiul Operațiunii n-ar fi avut loc ceea ce directorul Berliner Station, Steven Frost, consideră și pe drept cuvînt a fi o aberație: O extragere în legătură directă cu operațiunea principală. Alexander Iosova, soțul lui Ruth Iosova, angajată în Operațiunea principală, e răpit de pe stradă. Informația că soțul a fost răpit de americani – asta e convingerea ei – o face pe Ruth s-o ia ostatecă pe agentă pentru a o schimba cu soțul extras.

Directorul Steven Frost se vede confruntat cu o situație dramatică. Pentru a o elibera pe Clare, trebuie să-l dea la schimb pe Alexander Iosova. Numai că soțul n-a fost răpit de Berliner Station. De cine a fost răpit, Steven Frost habar n-are. În cursa pentru a da de urma răpitului, directorul Diviziei se adresează Centrului de la Langley. De aici primește prin video următorul răspuns: „Se spune că e implicat Serviciul Român de Informații.” Ca și noi, telespectatorii, Valerie Edwards, șefa Operațiunilor murdare (COPS), se întreabă uluită: „De ce ar face SRI așa ceva?” De la Langley se răspunde: „Se pare că SRI îl urmărește de ceva timp. Iosova a fost implicat serios pe piața neagră de la București.”

Steven Frost are nevoie pentru dialogul video cu Ruth Iosova de o probă de viață de la răpit. ​Centrul îi spune că deja s-a luat legătura cu Ei. Cu cei de la SRI, așadar. În realitate, SRI n-are nici o implicare. Operațiunea de răpire își propunea să dea o lovitură mortală Berliner Station, atît prin situația agentei Clare, prin eșecul Operațiunii de la Mall, cît și prin punerea răpirii pe seama lui Steven Frost. SRI n-avea nici o treabă cu afacerea. E ales însă de Centru – sau mai precis de Centrul din serial – ca diversiune. Că e vorba de o alegere și nu de o găsire întîmplătoare a unui țap ispășitor, ne o dovedește evoluția ulterioară a cazului. La următoare discuție video cu Centrul celor de la Berliner Station li se spune că „există motive să credem că e transportat cu o mașină în România”. Stația are nevoie de o legătură video cu Alexander Iosova pentru a o convinge pe Ruth că sînt de bună credință. De la Centru li se spune că Iosova e într-o clădire din Timișoara, că românii au dificultăți tehnice, și mai ales că solicită „peste un milion de dolari pentru un flux web în direct cu Iosova”. Nimeni nu se întreabă cum dracu pretinde de la CIA un serviciu aliat precum SRI un milion de dolari pentru o simplă colaborare. Nu se întreabă nici cei de la Berliner Station, nici cronicarul de pe site-ul CIA. Pînă la urmă, nu numai directorul Steven Frost, dar și telespectatorii află că Alexander Iosova era dus nu în România, ci într-o țară unde sînt palmieri, o țară în care CIA are închisori secrete. 

Discuția dintre Ruth și Alexander, despre care nu e clar dacă a fost facilitată de români, nu-l convinge pe director de neimplicarea SRI. Drept urmare, penultimul episod al sezonului 1 ni-l arată pe Steven Frost mergînd la un sediu SRI din Berlin sub acoperire de instituție diplomatică a României. Desigur, SRI n-are competențe în afara țării, Steven Frost putea merge, la o adică, la un sediu SIE sub acoperire sau mai precis la un șef de Stație SIE sub acoperire diplomatică. Cronicarul CIA nu remarcă această inadvertență. Noi însă o remarcăm, mai ales că imaginea SRI din serial nu e una menită să ne stîrnească mîndria națională. Discuția dintre Steven Frost și Elena Măgureanu, cea la care merge directorul ca la o șefă a Stației SRI din Germania, schițează imaginea unui SRI de provincie, îngrozit de posibilitatea de a trece drept altceva decît un Serviciu modest, de țară mică și săracă. Elena Măgureanu îi spune din debut lui Seven Frost că-l aștepta pentru a-i reproșa că „voi ați răspîndit zvonurile că noi l-am răpit pe Iosova”, zvonuri bazate și pe faptul că „Zoltan Vasile e român”, deși în realitate „nu e de-al nostru”. Avînd în vedere măgăria comisă de americani, ar fi fost de așteptat ca șefa Stației SRI măcar să ridice tonul la partenerul strategic, dacă nu chiar să-i zică vreo două în numele conducerii de la București. Ea se poartă însă față de Directorul Berliner Station a CIA nu prea diferit de felul în care se poartă pînă și cu portarii de la Washington liderii politici români, de la președinte pînă la premier:

Cu o umilință dezgustătoare. După ce-l asigură pe Steven Frost că „nimeni din această clădire n-a dat ordin ca Iosova să fie răpit”, Elena Măgureanu purcede la un discurs gen noi ne apărăm rîul-ramul: „Nu vrem să ne amestecăm în politica mondială.” Prin raportare la ce fac alte servicii secrete în acest serial, SRI pare nu un serviciu secret, ci un ONG gen Patru lăbuțe. Un ONG care n-are bani, desigur. CIA a dat pe site-ul său o replică la imaginea Agenției din serial.

Pe cînd și o replică pe site-ul SRI la imaginea de provincie a Serviciului nostru secret?!