Poziția PPE cu privire la legile Justiției. SEMNALUL de ALARMĂ tras de Ludovic Orban

Poziția PPE cu privire la legile Justiției. SEMNALUL de ALARMĂ tras de Ludovic Orban

Președintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a tras, joi un semnal de alarmă, după adoptatea joi în Senat a legilor Justiției, că atrage atenția că independența justiției din România este în pericol. Reacția acestuia vine ca urmare a votului privind modificarea legilor justiției din România. Liderul PNL, Ludovic Orban, a atras atenția Guvernului şi coaliției PSD-ALDE asupra deciziei conducerii PPE de a lua poziție față de acest subiect.

„Învederăm această poziţie oficială a PPE şi parlamentarilor UDMR, fără a căror sprijin modificările legislative promovate de PSD-ALDE ar fi fost imposibil sau foarte dificil de adoptat. În acelaşi timp, Partidul Naţional Liberal, ca formaţiune politică membră a Partidului Popular European, a acţionat şi va acţiona la nivel parlamentar în acord cu obiectivele, valorile şi principiile europene promovate de PPE, pentru sprijinirea luptei împotriva corupţiei, pentru independenţa Justiţiei şi susţinerea statului de drept. Subliniem faptul că Partidul Popular European este cel mai important şi influent grup politic la nivelul Uniunii Europene, care deţine toate poziţiile politice importante la nivelul instituţiilor europene”, a spus Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

Președintele PNL a adăugat că Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD-ALDE ar face o mare greşeală să ignore avertismentul dat de preşedintele PPE, în contextul în care acesta survine unei atente şi ample analize asupra involuţiilor din România.

„Partidul Naţional Liberal consideră că situaţia din ţara noastră încă poate fi corectată pentru a nu ajunge într-o postură similară Poloniei, dar pentru acest lucru actuala majoritate parlamentară trebuie să abandoneze de urgenţă agenda retrogradă împotriva Justiţiei”, a explicat Orban.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poziția conducerii PPE

„Astăzi este o zi tristă pentru România și pentru toți cetățenii români care au protestat în stradă pentru a apăra independența justiției. Separarea puterilor în stat este un pilon al democrației. Sistemul de justiție nu ar trebui pus niciodată sub control politic într-un stat membru al Uniunii Europene. Acțiunile majorității politice condusă de socialiști subminează statul de drept din România. Sunt simptome ale unei democrații bolnave.   Modificările legilor justiției și amputarea Direcției Naționale Anticorupție sunt alarmante. Prin intensificarea controlului asupra instituțiilor din România, socialiștii poate că își cresc puterea, dar slăbesc România. Sunt în joc stabilitatea și credibilitatea țării. Astfel, vrem să ne exprimăm tot sprijinul către magistrații, judecătorii, procurorii și toți oamenii care luptă împotriva corupției și pentru o justiție dreaptă și independentă în România. O justiție slăbită înseamnă mai multă corupție; mai multă corupție înseamnă mai multă sărăcie pentru oamenii obișnuiți.   Cu un an înainte de a prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, oamenii din România merită un guvern care apără statul de drept, luptă pentru o justiție independentă și combate corupția” a spus Joseph Daul președintele PPE.   Oficialul european s-a arătat dezamăgit „cu privire la voturile UDMR, partid membru al PPE”, care sprijină guvernul PSD-ALDE.