PROFESORI în AREST. Șase persoane au fost REȚINUTE. „Mafia diplomelor” fără studii pentru străini de la Arad
- Petrisor Cana
- 27 iulie 2017, 11:42
Profesori implicați în „Mafia diplomelor” de la universitățile „Vasile Goldiș” și „Aurel Vlaicu”, din Arad au ajuns în arest. Șase persoaneau fost reținute. Printre cei încătușați se numără profesori universitari.
Profesori implicați în „Mafia diplomelor” de la universitățile „Vasile Goldiș” și „Aurel Vlaicu”, din Arad au ajuns în arest, după ce procurorul de la Parchetul General a dispus reținerea a șase persoane, pentru 24 de ore. Alte nouă persoane, printre care și studenți arabi, sunt cercetate sub control judiciar.
Peste 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice au ridicat, ieri, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma celor peste 100 de percheziții efectuate la cadre didactice, studenți și la alte persoane din cadrul unor instituții de învățământ, implicate în promovări fraduloase de examene, transmite Poliția Română. Față de 15 persoane au fost dispuse măsuri restrictive de libertate.Șase
Pana în acest moment, șase persoane au fost reținute și urmează să fie prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă, iar față de alte 9 s-a dispus măsura controlului judiciar.
Oficiali din rândul anchetatorilor au dezvăluit că, printre cei reținuți se numără Olga Moldovan, profesor universitar și doctor în psihologie de la Facultatea de Științe ale Educației,Psihologie și Asistență Socială, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu”. Au mai fost reținuți, de asemenea, janos Vincze, de la Universitatea „Vasile Goldiș”, Lucian Păușan, Orășan I. și Orășan V., precum și Bogdan Torcea, IT la Universitatea „Vasile Goldiș”.
Din anchetă a reieșit că, în cadrul celor două instituții de învățământ superior, s-au creat adevărate rețele de tip mafiot din care făceau parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum IT-iști, dar și foști absolvenți care aveau rolul de a intermedia traseul banilor de la studenți la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor.
De asemenea, în acest mecanism, studenți străini care au dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, au devenit, la rândul lor, intermediari pentru alți colegi.
În anumite cazuri, banii oferiți în schimbul promovării examenelor erau lăsați la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relații de prietenie cu cadrele didactice.
În fapt, cadrele didactice ar fi pretins și primit bani și bunuri de la studenți pentru a le oferi lucrări de licență deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenți străini, înscriși la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceștia să înțeleagă limba.
Totodată, informaticienii instituțiilor accesau ilegal softul creat pentru evidența situațiilor școlare și modificau, la comandă, rezultatele obținute de unii dintre studenți. De asememenea, lucrătorii IT le trimiteau studenților mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.
Rețelele care funcționau în sânul celor două universități au căzut, miercuri, după ce polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat 106 percheziţii domiciliare, într-o cauză în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.
În urma perchezițiilor, au fost ridicați peste 350.000 de euro, înscrisuri și sisteme informatice utile cauzei.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate, a Direcției de Investigații Criminale și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române și polițiști ai inspectoratelor de poliție județene Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, precum și jandarmi.