Cum au fost aruncaţi pe fereastră 10 milioane de lei, bani publici
- Antoaneta Etves
- 2 februarie 2017, 13:50
Societatea de salubritate a Consiliului Local (CL) Piteşti a preferat să închirieze utilaje de la o firmă concurentă cu peste 10 milioane de lei, bani publici care ar fi ajuns pentru achiziţionarea a zeci de autospeciale noi, potrivit rezultatelor unui control efectuat de Curtea de Conturi în noiembrie 2016.
Conform aceleiaşi surse, suma de peste 10 milioane de lei, provenită din bani publici, a fost plătită timp de 11 ani, între 2005 şi 2015. "Managementul SC Salubritate 2000 SA Piteşti, având ca şi componente conducerea executivă, Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generala a Acţionarilor, respectiv Consiliul Local Piteşti, nu a acordat atenţia cuvenită, în toate cazurile, organizării şi desfăşurării activităţii entităţii cu respectarea principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii în administrarea patrimoniului, precum şi în utilizarea fondurilor publice. În acest sens echipa de control a constatat că managementul SC Salubritate 2000 SA Piteşti (...) a ales sa plătească, în perioada 2005-2015, către o societate concurentă, respectiv, SC Financiar Urban SRL, în baza Contractului de închiriere nr.803/08.03.2005, o chirie în sumă totală de 10.146.139,71 lei în loc să investească pentru asigurarea tehnologizării propriei societăţi în vederea desfăşurării unei activităţi profitabile", se arată în raportul de control postat pe site-ul Curţii de Conturi.
Potrivit estimărilor echipei de control, prin capitalizarea sumei de 10.146.139,71 lei puteau fi achiziţionate 39 de utilaje pentru colectarea selectivă a deşeurilor.
Printre abaterile constatate de Curtea de Conturi la SC Salubritate 2000 SA Piteşti se numără plata nelegală a sumei de 77.974 de lei reprezentând drepturi de natură salarială şi alte avantaje acordate necuvenit directorului general, precum şi 20.843 de lei reprezentând indemnizaţii acordate necuvenit membrilor şi preşedintelui Consiliului de Administraţie în perioada 1 ianuarie 2014 - 30 aprilie 2015.