"Să vină Dumnezeu acum, în maşină, să se joace cu mine"

"Să vină Dumnezeu acum, în maşină, să se joace cu mine"

Crina se poate lăuda că face parte dintre copiii cuminţi atunci când doarme. În rest, e de neoprit: sare, cântă, ţipă, face scene şi scenete, e pirat şi pune întrebări la care e greu să răspunzi.

Deşi nu are încă 5 ani (îi va împlini în 2 februarie 2012), Crina Maria Şerban nu doarme decât noaptea. După-masă, în niciun caz. Nici la grădiniţă - "doar nu mă poate obliga frau (n.r. - doamna educatoare) să dorm!" -, şi nici acasă. E democraţie în familia Şerban, mai ales că unul dintre membrii ei, tatăl Crinei, a luptat, în urmă cu 22 de ani, ca soldat, cu arma în mână pentru ea. Pentru democraţie. N-a tras niciun glonţ atunci, la Revoluţie, aşa că nu trage nici de fiică-sa ca să dormă. Prin urmare, când o face, Crina e copil cuminte.

În rest - adică de dimineaţa până noaptea! -, este asemeni unei bombe de cauciuc, ce sare continuu. Cântă, ţipă, râde, se joacă, desenează, dansează, pictează, ţipă, scrie, face scene şi scenete, se dă cu rolele, colorează, e pirat, povesteşte verzi şi uscate, găteşte, dă de mâncare la păpuşi şi la animalele pe care le are prin ograda apartamentului. Părinţii zic despre ea că e "turbo". Şi n-ar băga toată mâna-n foc că fata lor e cuminte, dar că e cu minte pot depune mărturie. Peripeţii de vacanţă Robert, tatăl împricinatei, a "cules" chiar o parte dintre perlele pe care "soarele şi inima" sa, cum o alintă, le aruncă te miri când şi unde. În vara anului trecut, pe când se întorceau cu maşina din vacanţa petrecută în Muntenegru, Crina l-a tot auzit pe tatăl ei văitându-se din 20 în 20 kilometri: "Doamne, că nu mai ajungem o dată...". "Dar unde este Dumnezeu acum?", a întrebat, la un moment dat, fata. "Este peste tot", a răspuns copilotul, respectiv mama ei. "Eu vreau să fie aici, în maşină, şi să se joace cu mine!", a cerut, fără să clipească, mica pasageră. Despre cum se face curăţenie în Rai Astă-vară, întrucât barza a adus familiei Şerban, în 15 aprilie, un nou membru, pe Tudor, scurtul concediu s-a petrecut aproape de Timişoara, la Variaş, la o pensiune cu piscină. Crina n-a mai vrut decât în apă, când au apărut şi nişte băieţi - mai mari- chiar sub apă. Într-o după-masă, când temperaturile se apropiau de 40 de grade Celsius, Crina cerea să meargă la piscină. "Măi, ţie îţi plac băieţii", a încercat taică-su să o facă mat. "Nu, tata, mie îmi place apa!", a mutat fata imediat. Şi a câştigat!

Ca orice copil cu minte, Crina- Maria Şerban pune întrebări tari: "Când a făcut Dumnezeu gâzele şi păianjenii?" "Atunci când a făcut lumea", i-a răspuns mama ei. "Mama, Dumnezeu face vreodată curat?", a insistat copilul.

Într-o zi, Crina a mărturisit încântată: "Azi am ascultat imnul României!" "Da? Şi cum e imnul României?", a fost întrebată fata. "Cu sânge!", a venit repede răspunsul.

Crina a aflat că sufletul ajunge în cer. A zâmbit mulţumită. Apoi, s-a uitat la părinţi şi a întrebat: "Bine, şi cât stă acolo?" Totuşi, Crina e un copil cuminte. Când o vede că se apropie de el, micul Tudor deschide ochii mari, foarte, foarte mari. Asta pentru că încă nu vorbeşte. "Astăzi am ascultat imnul României! Este cu sânge!" CRINA MARIA ŞERBAN, artistă în întrebări şi răspunsuri încuietoare PENTRU IRINA ŞI MARIA Diplomele de cuminţenie sunt o tradiţie Pentru două fetiţe din Bucureşti, Irina Alexandra Almangiu şi Maria Teodora, sfârşitul de an aduce şi diploma de copil sub brad. NERĂBDĂTOARE. Pe lângă cadouri, Irina şi Maria primesc şi diplome de cuminţenie înrămate, sub brad Irina are doar 1 an şi trei luni iar pentru ea, după cum povesteşte mama, cea mai mare provocare este traiul alături de surioara ei de patru ani, Maria Teodora, care nu este dispusă întotdeauna să împartă atenţia părinţilor sau jucăriile. Irina e încântată de momentele în care rămâne "stăpâna casei", atunci când sora mai mare este la grădiniţă: fie îşi face de lucru cu jucăriile Mariei, fie deschide toate sertarele cu haine şi le aruncă în mijlocul camerei, fie explorează dulapurile din bucătărie. Sau încearcă să îşi ajute mama: dacă găseşte pachetul cu şerveţele umede le scoate pe toate şi şterge cu ele pe jos, sau adună orice scamă de pe covor şi o duce la coşul de gunoi. Mesajul spiriduşilor pentru Moş Crăciun "Cele mai plăcute sunt momentele în care se joacă împreună, fie cu păpuşile, fie construiesc ceva, fie colorează", mai povesteşte mama fetiţelor. Deocamdată, Irina nu prea înţelege cine este Moş Crăciun şi cu ce se ocupă el sau de ce părinţii le-au îmbracăt pe amândouă cu rochiţe roşii pentru poze în faţa bradului împodobit. Dar are deja o diploma de copil cuminte pentru 2010 şi cu siguranţă spiriduşii îi vor spune Moşului ca merită şi anul acesta una. Iar în dimineaţa de Crăciun, împreună cu surioara ei, vor descoperi sub brad cadourile frumos împachetate şi diplomele de copii cuminţi înrămate. A devenit tradiţie ca, în fiecare an, în preajma Crăciunului, "Evenimentul zilei" să se alăture Moşului în scrierea listei copiilor cuminţi din România. Pe unii dintre aceştia i-am găsit noi şi le veţi citi poveştile în paginile ziarului nostru şi pe www.evz.ro, în secţiunea dedicată acestei campanii. Dacă vrei să spui şi tu povestea copilului sau nepotului tău, trimite-ne o fotografie, un desen şi o poveste despre el, pe adresa de mail copiicuminti@evz.ro.

  • Află AICI cum poate obţine şi copilul tău diploma de copil cuminte

Mai jos, alte poveşti ale unor copii cuminiţi:

  • Antonia, fetiţa care aşteaptă mirele, nu pe Moş Crăciun
  • Copii cuminiţi. Băieţelul care ia salariul de la grădi
  • Sara şi Vladimir, cele mai de preţ bijuterii ale familiei Avram
  • Bubu, minunea care a venit de 1 Mai
  • Sebi vrea sănătate şi dragoste de la Moş
  • Mihăiţă, băieţelul câştigător la categoria 2 kg
  • Fetiţa potrivită pentru 23 de meserii
  • Moşule, nu-i uita pe gemenii Ghercoiaş!
  • Puştiul care îşi dă demisia de la grădi şi se angajează la Operă

Ne puteți urmări și pe Google News