Atacul ţânţarilor. A început sezonul virusului West Nile

Atacul ţânţarilor. A început sezonul virusului West Nile

Pentru că numărul ţânţarilor este în creştere, au apărut şi primele cazuri de infecţie cu West Nile în regiunea europeană, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC).

Au fost semnalate cazuri în România, Grecia, dar şi în Federaţia Rusă.

România, primul caz din UE

Primul caz raportat a fost cel din România, în data de 21 iulie 2011, la o femeie de 37 de ani din Galaţi, zonă în care astfel de cazuri au mai fost raportate şi în anii trecuţi. După epidemia din vara lui 2011 din zona Macedoniei, autorităţile greceşti au aunţat primul caz pentru anul 2011 în data de 27 iulie. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani din zona Karditsa, unde nu au mai fost raportate cazuri, dar care este apropiată de regiunea unde a fost epidemie de West Nile în anul 2010. În data de 22 iulie a fost făcut public primul caz de West Nile şi în Federaţia Rusă. "ECDE monitorizează trasmiterea virusului West Nile în ţările UE şi în cele aflate la graniţa Uniunii. Săptămânal, se vor oferi statistici despre evoluţia infecţiei", anunţă reprezentaţii centrului din Stockholm care monitorizează evoluţia bolilor transmisibile în Europa. De la febră la somnolență și delir

Cele mai multe cazuri de infecţie cu virusul West Nile sunt asimtomatice la oameni. În unele cazuri însă, când imunitatea este slabă, după o perioadă de incubaţie de 3 până la 14 zile, apar simptome asemănătoare gripei. Atunci când  îmbolnăvirile sunt severe (circa 5% din total) pot să apară semne de encefalită sau meningită (febră mare, somnolenţă, confuzie, delir, redoare cefei-capul nu poate fi dus până la piept). Virusul West Nile se transmite prin înţepătura ţânţarilor, în special a celor din specia Culex. Cum să vă protejați Cea mai bună măsură pentru prevenierea infectării o reprezintă evitarea înţepăturilor de ţănţari. Folosiți spray-uri care alungă ţînţarii, purtaţi haine care să acopere cât mai mult din corp (neapărat pantaloni în afara locuinţei) sau staţi în casă atunci când ţânţarii sunt foarte activi (de obicei, după ora 19.00).

Ne puteți urmări și pe Google News