Câteva familii care au vrut să petreacă o vacanţă la Moeciu susţin că li s-au oferit condiţii sub cele promise, iar din 1.200 lei daţi avans au primit înapoi o parte.
Sejurul la munte al celor 15 familii a fost programat pentru mijlocul lunii mai, iar rezervarea a fost făcută cu o lună înainte la pensiunea «Mihaela» din Moeciu. Condiţiile stabilite iniţial au fost însă mult diferite de cele de la faţa locului, se plâng turiştii, nemulţumiţi mai ales de faptul că nu li s-a returnat în totalitate avansul oferit. Reprezentanţii pensiunii susţin că acuzaţiile turiştilor ar fi nefondate, iar neînţelegerile ar fi fost cauzate de lipsa lor de organizare. Igrasie şi pânze de păianjen
"Suntem un grup de 15 mămici răspândite în toată ţara (Timişoara, Bucureşti), dar şi din afară (Suedia) şi ne-am cunoscut pe un forum când eram însărcinate. Atunci am hotărât să ne întâlnim în fiecare an, ca un fel de ritual", povesteşte Simona Bireescu din Timişoara, o proaspătă mămică, motivul pentru care au mers la Moeciu.
Pentru că au vrut să aibă totul aranjat din timp au făcut rezervare telefonică pentru 15 camere, au plătit un avans de 1.200 de lei, punând următoarele condiţii: camerele să fie în acelaşi complex, să aibă grup sanitar în cameră, grădină pentru copiii, un restaurant unde să poată mânca (meniul nu era încă stabilit), toate la standardele de trei margarete, conform clasificării pensiunii.
Totul a decurs fără probleme până când au ajuns la faţa locului. "Ajunşi acolo, am constatat că acele camere au igrasie şi pânze de păianjen (deşi pe poze arătau cu totul altfel) şi nici nu erau toate în aceeaşi clădire. Restaurantul era rezervat exclusiv pentru alt grup, grupul nostru fiind nevoit să meargă în altă parte să mănânce. Când am solicitat explicaţii, ni s-a spus că nu am trimis avans şi pentru restaurant", se plânge Lucia Turcanu, o mămică din Suedia.
"Nu ştiau ce să inventeze ca să plece la o altă pensiune"
Reprezentanţii pensiunii susţin că acuzaţiile sunt nefondate, iar problemele au fost cauzate de lipsa de organizare a grupului.
"Am discutat una şi s-a întâmplat altceva. Când au rezervat, nu erau hotârâţi dacă vor să ia şi masa la pensiune, iar când au ajuns s-au gândit că vor. Pentru că nu am hotărât detalii cu privire la meniu, nu mă puteam aproviziona şi în plus mai aveam şi un alt grup de 40 de persoane. Pentru că nu ştiau ce să inventeze să plece la o altă pensiune, au spus că este igrasie în camere, pânze de pâianjen şi capace care pică la toaletă", susţine Mihaela Pârvu, proprietara pensiunii «Mihaela» din Moeciu. Turiştii au decis să plece de la pensiune după ce au recuperat jumătate din avansul plătit.
"Reclamaţi la Protecţia Consumatorului"
Specialiştii în Protecţia Consumatorului susţin că o astfel de situaţie poate fi considerată incorectă şi poate fi pedepsită de lege.
"Cazul poate fi analizat din perspectiva Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Astfel, orice practică comercială care îl determină pe consumator sau este susceptibilă să-l determine - prin in formaţii incorecte, omiterea unor informaţii, practici agresive - să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, este considerată o practică comercială incorectă. Consumatorii ar trebui să apeleze la Comisariatul Local pentru Protecţia Consumatorilor", este sfatul lui Mihai Titichi, avocat şi expert al Centrului European al Consumatorilor România.
Specialistul mai spune că din cele descrise rezultă şi o posibilă încălcare a normelor privind clasificarea pensiunilor turistice, iar instituţia care poate reglementa acest lucru este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Pensiunea va fi controlată de inspectorii de la Turism
Reprezentaţii MDRT au declarat că vor trimite inspectorii în control, pentru a stabili ce condiţii oferă pensiunea «Mihaela». În plus, echipa va verifica şi care este oferta turistică postată de reprezentanţii unităţii de cazare pe internet sau pe pliantele tipărite.
"În cazul în care se vor constata nereguli, pensiunea va fi amendată conform legii, în funcţie de gravitatea faptelor", au explicat reprezentanţii ministerului. "Orice practică comercială care îl determină pe consumator să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, este considerată o practică comercială incorectă." MIHAI TITICHI, avocat şi expert ECC
HOTĂRÂRE DE GUVERN
Amenzi mai mari pentru oferte turistice false
Patronii de pensiuni care furnizează informaţii false despre starea camerelor sau despre condiţiile oferite riscă amenzi de trei ori mai mari, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern aprobat de Executiv ieri.
Mai exact, proprietarii structurilor de cazare care îşi fac reclamă mincinoasă în ceea ce priveşte clasificarea pensiunii şi condiţiile existente riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.În plus, pensiunile care nu îşi deschid porţile pe data de 1 mai vor fi sancţionate cu sume cuprinse între 2.000 şi 6.000 de lei, în timp ce proprietarii celor care se deschid după data de 15 mai vor plăti o amendă de minimum 8.000 de lei şi maximum 10.000 de lei. Cuantumul penalizării ajunge la 40.000-50.000 de lei pentru cei care ţin pensiunile închise după data de 1 iulie. Amenzile se aplică structurilor de cazare clasificate de Ministerul Turismului, potrivit actului aprobat de Guvern.
În plus, operatorii sunt sancţionaţi şi dacă închid pensiunea înainte ca să se termine sezonul estival. (Antoaneta Etves)