Oana Zăvoranu nu a fost însărcinată

Oana Zăvoranu nu a fost însărcinată

Oana Zăvoranu a fost transportată, sâmbătă seară, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce ar fi leşinat într-o cafenea din zona Dorobanţi. Dacă până acum medicilor nu li s-a permis să ofere informaţii cu privire la starea ei de sănătate, astăzi aceştia au spus că vedeta nu a pierdut nicio sarcină, pentru că nici nu a fost însărcinată. Ea va mai rămâne însă internată în secţia de Obstretică-Ginecologie a Spitalului CF2 din Capitală.

După ce sâmbătă Oana a stat câteva ore sub supravegherea medicilor din Spitalul de Urgenţe Floreasca, vedeta a fost transferată la Spitalul CF2. Aceasta nu a dorit ca medicii să facă publice informaţii cu privire la cauzele internării ei şi nici să furnizeze alte detalii privind evoluţia stării de sănătate. Deşi doctorii nu au confirmat, surse din preajma Oanei, citate de Libertatea, spuneau că aceasta ar fi pierdut sarcina. Informaţiile furnizate de medici arată că aceasta nu a fost însărcinată.

Oana Zăvornau a fost vizitată la spital de prietena şi managerul ei, Ana Maria Prodan, de designerul Cătălin Botezatu, dar şi de mama sa, Marioara Zăvornau, vădit afectată de starea de sănătate a fiicei ei.

Săptămâna trecută, în prima ediţie a emisiunii „Cancan TV” de la postul B1 TV, Oana anunţa că este însărcinată cu iubitul ei, Tudor Ionescu (Tudi, 26 de ani). Vestea a surprins pe toată lumea, mai puţin pe încă soţul ei, Pepe care declara pentru Evenimentul Zilei că nu crede că soţia lui este însărcinată.  "Asta cu sarcina este vrăjeală. Vrea să mute subiectul pe copil, când, de fapt, subiectul este furtul. Nu m-ar mira ca peste un timp să vină şi să spună că a pierdut sarcina din cauza mea", spunea Pepe.

Ne puteți urmări și pe Google News

În încercarea de a-şi dovedi sarcina, Oana Zăvoranu a furnizat publicaţiei Cancan o ecografie făcută pe data de 28 martie şi care indica o sarcină în evoluţie de şase săptămâni. Ciudat este că, deşi a ales să facă publică ecografia, Oana a decis ca informaţiile cu privire la identitatea ei să fie blurate. În urma declaraţiilor medicilor, rezultă că ecografia respectivă nu îi aparţinea Oanei Zăvoranu.

Vezi AICI imagini exclusive cu Oana Zăvoranu la spital

*Comentariile au fost oprite după ce mai mulţi cititori au postat pe forum afirmaţii jignitoare şi licenţioase