Alegătorii din sudul Sudanului au votat în favoarea secesiunii

Alegătorii din sudul Sudanului au votat în favoarea secesiunii

Populaţia cu drept de vot din sudul celui mai mare stat african a votat în majoritate în favoarea desprinderii de nordul ţării, potrivit rezultatelor preliminare ale referendumului care a început pe 9 ianuarie şi s-a încheiat aseară, scrie BBC.

Rezultatele finale vor fi date publicităţii abia luna viitoare, deşi ele sunt previzibile. Potrivit cifrelor consultate de BBC, 97 la sută din imigranţii sudanezi din Europa, originari din sudul ţării, au votat în favoarea înfiinţării unui nou stat în această regiune.

Pentru ca rezultatele să fie valide, este nevoie de o prezenţă la urne de 60 la sută, un prag care ar fi fost depăşit încă de la jumătatea săptămânii. Preşedintele comisiei pentru referendum din Sudanul de Sud, Mohamed Ibrahim Khalil, a declarat că peste 80 la sută dintre alegătorii din regiune au participat la vot.

Dacă rezultatele favorabile sunt validate de comunitatea internaţională, noul stat african şi-ar putea proclama independenţa pe 9 iulie. Imnul şi drapelul naţional au fost deja alese, nu şi denumirea eventualului nou stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 80 la sută din petrolul exportat de Sudan provine din sudul ţării, însă doar 50 la sută din aceste venituri sunt alocate acestei regiuni, ceea ce a alimentat tensiunile între nord şi sud de-a lungul timpului. Provincia Abyei, una din cele mai bogate în terenuri petrolifere şi care se întinde de ambele părţi ale graniţei dintre nord şi sud, va organiza un referendum separat pentru a decide cărui stat se alătura în final.

Dintre ţările cu populaţie majoritar musulmană, Iranul a anunţat deja că va recunoaşte eventuala independenţă a Sudanului de Sud.