Dan Şova, EXECUTAT SILIT de Fisc

Dan Şova, EXECUTAT SILIT de Fisc

Senatorul PSD Dan Şova, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, a intrat în vizorul fiscului pentru datorii de mai multe zeci de mii de lei.

În declaraţia de avere, depusă în luna august 2012, Dan Şova menţionează că a avut pierderi anuale de zeci de mii de lei atât la SCA Sova şi Asociaţii, cât şi la Şova şi Asociaţii SPRL, mai exact este vorba de 59.116 de lei, respectiv de 15.982, scrie Capital.

Bankruptcy eXPERT, firmă care are ca obiect de activitate consultanţă pentru afaceri şi management, nu şi-a mai depus bilanţul din anul 2009, aşa cum reiese de pe site-ul Ministerului de Finanţe, iar în acel an avea pierderi de 1.480 de lei.

Conform date publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitoare la obligaţiile restante la bugetul de stat până la sfârşitul lunii septembrie 2012, firma avea datorii de 14.253 de lei.

Fiscul a început procedura de executare silită a firmei Bankruptcy eXPERT. Dan Şova are 200.000 de dolari în conturi şi deţine trei case.

Ne puteți urmări și pe Google News