SRI: Documentele obţinute de expertul rus sunt importante pentru securitatea economică

SRI: Documentele obţinute de expertul rus sunt importante pentru securitatea economică

Documentele şi informaţiile clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare pe care expertul rus intenţiona să le scoată din ţară au fost obţinute ilegal şi erau relevante pentru securitatea economică, a anunţat Serviciul Român de Informaţii.

"Potrivit competenţelor legale, în cadrul unei operaţiuni derulate de Serviciului Român de Informaţii, s-au obţinut informaţii importante pentru securitatea naţională a României, relevante pentru securitatea economică şi protecţia informaţiilor clasificate, cu privire la existenţa unei acţiuni de culegere ilegală de informaţii, inclusiv din categoria celor clasificate", se menţionează într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Potrivit SRI, încercarea scoaterii din ţară, de către cetăţeanul rus O.M., a unor documente oficiale, unele având caracter clasificat, "afectează interesele economice ale României".

"În faza actuală de cercetare a circumstanţelor săvârşirii faptelor ce fac obiectul investigaţiilor de către autorităţile române, SRI continuă cooperarea cu reprezentanţii Ministerului Public, conform legii şi Protocolului de Cooperare, pentru prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, respectiv prezervarea intereselor României", se mai arată în comunicatul citat.

  • IPOTEZĂ ŞOC: Şeful spionajului rusesc ar fi fost oprit pe Aeroportul "Henri Coandă"
  • SPIONAJ ECONOMIC. Cetăţean rus, prins cu DOCUMENTE SECRETE pe aeroport. Complicii sunt doi DIRECTORI români
  • Destin de spion străin în puşcăriile din România. Zikolov Marinov vrea să execute cei 12 ani în Bulgaria, judecătorii nu sunt de acord
  • SCANDALUL DE SPIONAJ. Care este miza de miliarde de euro a spionului rus

Ne puteți urmări și pe Google News