Hărţile Apple, ironizate de jurnaliştii americani. Champs Elysee trece prin New York
- Sorin Breazu
- 3 octombrie 2012, 19:44
Decizia Apple de a-şi lansa propria gamă de hărţi online este considerată una dintre cele mai proaste mutări din istoria companiei.
Preşedintele Apple, Tim Cook, şi-a cerut scuze pentru acest episod, însă ironiile continuă să curgă.
Revista Mad a ales să marcheze momentul jenant din istoria Apple printr-o copertă ce parodiază hărţile acesteia. Astfel, au apărut schimbări radicale în geografia oraşului New York. Revista a folosit modelul unei coperţi New Yorker din 1976 pentru a parodia greşelile Apple. Bulevardul 10th Avenue a devenit celebrul Champs Elysee din Paris, Râul Hudson s-a transformat în Marea Galileei iar Canada în Ciad.
Newyorkezii s-au plâns că Apple a mutat pe hărţile ei Bulevardul Lexington în New Jersey, iar Podul Brooklyn este jumătate în Râul de Est.