Fiica mai mare a preşedintelui Vladimir Putin a născut în Bulgaria
- Luciana Pop
- 17 august 2012, 18:10
![Fiica mai mare a preşedintelui Vladimir Putin a născut în Bulgaria](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2012/08/fiica-mai-mare-a-presedintelui-vladimir-putin-a-nascut-in-bulgar.jpg)
Maria, fiica cea mai mare a preşedintelui rus Vladimir Putin, a născut un băieţel, în Bulgaria. Naşterea a decurs în cea mai mare secretomanie, astfel încât informaţia nu a fost nici infirmată, nici confirmată, relatează site-ului rusesc Ura.ru.
Cel care primul a difuzat informaţia a fost portalul bulgar btvnews.bg, în schimb canalelor media ruse le-a fost recomandat să nu difuzeze informaţii despre naşterea copilului.
Potrivit jurnaliştilor de la Sofia, naşterea a avut loc la 15 august într-o clinică dintr-un oraş bulgar. Copilul a fost adus pe lume prin cezariană. Vladmir Putin şi-ar fi vizitat deja fiica, susţine portalul bulgar.
În luna aprilie a.c., apăruse informaţia potrivit căreia fiica mai mică a liderului de la Kremlin, Ekaterina (26 de ani) urma să se mărite cu fiul unui amiral sud-coreean. Despre Maria (27 de ani) presa britanică a scris că ar avea relaţii cu un cetăţean olandez, cu funcţii importante în diferite subsidiare ale concernului Gazprom în Occident.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)