Biserica Ortodoxă Română nu s-a grăbit niciodată să facă canonizări. Cuvioşii noştri au fost recunoscuţi în calendarele creştine abia în anul 1955.
Secole de-a rândul, românii au crezut că nu au sfinţi, că sunt un neam de păcătoşi, că nu pot să-i ofere lui Dumnezeu însoţitori de acelaşi sânge cu ei. Ruşii, grecii, sârbii, chiar până şi bulgarii se împăunau cu sfinţenia unor conaţionali de-ai lor, trecuţi în propriile calendare.
Sfântul Sinod şi canonizarea
În realitate, Biserica Ortodoxă Română nu s-a grăbit, din diverse motive, în a face canonizări. Prin canonizare se înţelege înscrierea sau aşezarea cuiva în canonul sau catalogul sfinţilor, ca o formă de recunoaştere a sfinţeniei sale de către autoritatea bisericească.
În tradiţia creştin-ortodoxă, canonizarea o face Biserica. Dar nu singură, ci la iniţiativa credincioşilor. Actul solemn al canonizării este întărit şi emis de către Sfântul Sinod. Marele pas a fost făcut abia în anul 1950, la 28 februarie, când, sub preşedinţia patriarhului Justinian Marina, au început lucrările privind canonizarea oficială a unor sfinţi ai neamului.
O altă "ceată cerească", în 1992
În şedinţa solemnă de pe 10 octombrie 1955, au fost trecuţi în calendar opt sfinţi români, iar cultul altor şapte sfinţi, de alt neam, dar cu moaşte la noi în ţară, a fost generalizat.
Au fost trecuţi în calendar: Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş (15 septembrie), Sfinţii cuvioşi mărturisitori Visarion, Sofronie de la Cioara şi Sfântul Mucenic Oprea (21 octombrie), Sfântul Calinic de la Cernica (11 aprilie), Sfinţii Ierarhi şi Mărturisitori Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţi ai Ardealului (24 aprilie). 
O altă etapă în ceea ce priveşte canonizarea în BOR a avut loc abia în iunie 1992, când calendarul ortodox român s-a îmbogăţit cu 14 noi sfinţi, având loc, de asemenea, şi generalizarea cultului celor şapte sfinţi canonizaţi în 1955 şi a altor 24 de sfinţi autohtoni, care au trăit în ţara noastră sau au fost martirizaţi aici.
Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 20 iulie 1992, a proclamat solemn şi a aşezat în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre, pe cuvioşii şi părinţii cinstiţi pe plan local, după cum urmează: Cuviosul Ioan de la Prislop, prăznuit la 13 septembrie; Cuviosul Antonie de la Iezerul - Vâlcea, trecut în calendar la 23 noiembrie; Cuviosul Daniil Sihastrul (18 decembrie 1482), prăznuit la 18 decembrie; Cuviosul Gherman din Dobrogea, sărbătorit pe 29 februarie; Cuviosul Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul (5 august 1960), prăznuit la 5 august; Cuvioasa Teodora de la Sihla, la 7 august; Preoţii Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, prăznuiţi la 21 octombrie; Ierarhul Martir Antim Ivireanul, prăznuit la 27 septembrie; Ierarhul Iosif Mărturisitorul din Maramureş, prăznuit la 24 aprilie; Ierarhul Ghelasie de la Mănăstirea Râmeţ, prăznuit la 30 iunie; Ierarhul Leontie de la Rădăuţi (1 iulie 1430), prăznuit la 1 iulie. Lista abia a fost deschisă În ultimii ani, BOR a lucrat la lista sfinţilor români şi a proclamat oficial canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă (2002), a Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi şi a Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului (2003), a Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei şi a Sfântului Ierarh Dosoftei (2005), a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălu (2006), a Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin şi a Sfântului Ierarh Varlaam (2007), precum şi a Sfinţilor Martiri Năsăudeni, Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Zagra şi Grigore din Telciu (2008).
Recomandările noastre
