Siria, în prag de război civil

Siria, în prag de război civil

Bashar al-Assad aruncă vina pe "teroriştii străini" pentru masacrul de la Hula.

De la începutul revoltelor din Siria, în martie 2011, preşedintele Bashar al-Assad a ieşit rareori în public pentru a face declaraţii.

Ieri dimineaţă însă liderul de la Damasc a ţinut un discurs în faţa Parlamentului, pe fondul violenţelor tot mai mari din ţara sa, în care a invocat un "plan extern de distrugere a Siriei" şi a catalogat mişcarea de contestare a regimului său drept "terorism".

"Ne confruntăm cu un adevărat război pornit din afară", a spus al-Assad, denunţându-i pe sirienii care primesc bani pentru a protesta împotriva sa şi a ucide. Despre carnagiul de la Hula, în care au fost ucişi 108 de oameni, majoritatea copii şi femei, preşedintele sirian a spus că "a fost un masacru sălbatic" pe care "nici măcar nişte monştri nu l-ar fi comis".

Ne puteți urmări și pe Google News

Discursul intervine în contextul în care planul de pace propus de ONU a rămas literă moartă, iar asupra Siriei planează tot mai mult ameninţarea unui război civil, aşa cum a avertizat emisarul internaţional Kofi Annan.

Un alt pericol îl reprezintă riscul contaminării conflictului sirian în regiune. 9 oameni au murit şi 40 au fost răniţi sâmbătă în oraşul Tripoli, din Liban, în urma confruntărilor violente între partizanii şi adversarii preşedintelui al-Assad.

Revolta declanşată în urmă cu un an în Siria a exacerbat tensiunile în Liban, ţară care s-a aflat timp de 30 de ani sub hegemonie siriană şi a rămas profund divizată între susţinători şi adversari ai liderului de la Damasc. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/eWV0XtId7nk?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:

  • Situație dramatică în Siria. Victimele au fost găsite "cu mâinile legate la spate"
  • Masacrul de la Hula: Damascul dă vina pe "grupuri armate teroriste"
  • Masacrul de la Hula: Rusia a transportat arme pentru Damasc
  • Siria provoacă la o intervenţie armată