Ministerul Finanțelor s-a răzgândit. Nu mai vrea impozit la sursă pentru tranzacțiile bursiere
- Departamentul Economic
- 25 mai 2012, 12:34
Ministerul Finanţelor a îmbunătăţit o propunere de Ordonanţă de Urgenţă, modificând modalitatea de impozitare pe câştigul din tranzacţii bursiere, a declarat, vineri, Liviu Voinea, secretar de stat în MFP, citat de Agerpres.
”Propunerea iniţială era impozitarea la sursă. În prezent, propunerea este impozitarea la sfârşitul anului pe câştigul net, pentru a stimula piaţa de capital, mai ales în contextul în care urmează o serie de listări ale unor companii de stat. Ne dorim să facilităm creşterea economică prin măsuri care nu au un impact direct bugetar, dar care pot simplifica viaţa oamenilor şi a firmelor”, a spus Voinea.
Potrivit acestuia, produsele substituibile ar trebui să facă obiectul unor taxe, tocmai pentru a asigura libera concurenţă.
”Sunt zone care pot fi îmbunătăţite aici, în special în ce priveşte accizarea anumitor produse. Presiunea pentru inovaţie este un aspect important. De multe ori, din lipsa competiţiei adecvate, firmele nu simt o presiune pentru a inova, pentru a investi în cercetare-dezvoltare. Aici poate interveni politica fiscală prin stimulente specifice pentru inovaţie”, a mai afirmat secretarul de stat.