Mircea Cărtărescu, laureatul unui premiu internaţional pentru literatură în Germania

Mircea Cărtărescu, laureatul unui premiu internaţional pentru literatură în Germania

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat premiul "Haus der Kulturen der Welt Berlin 2012". Acesta se acordă pentru cea mai bună traducere a unui roman în limba germană atât traducătorului, cât şi scriitorului.

Romanul care a câştigat prestigiosul trofeu pentru romanul "Orbitor II. Corpul". Scriitorul şi traducătorii germani ai volumului vor intra în posesia premiului în valoare de 35.000 de euro pe 6 iunie, la Casa Culturilor Lumii (Haus der Kulturen der Welt din Berlin). Mircea Cărtărescu s-a luptat cu alţi cinci scriitori. Aceştia au fost aleşi de juriul din acest an din 141 de scriitori care au fost menţionaţi pentru traducerile în limba germană ale operelor lor. Juriul a fost format din şapte personalităţi ale lumii literare.  Acest trofeu este unul foarte important pentru scriitorul român, dar şi pentru modul în care va fi reflectată literatura română în străinătate. Volumul "Orbitor II. Corpul" a fost tradus în limba germană de Gerhart Csejka şi Ferdinand Leopold  şi poartă numele "Der Körper". Citiţi şi:

  • Mircea Cărtărescu, în cursa pentru Premiul internaţional pentru literatură "Haus der Kulturen der Welt Berlin"

Ne puteți urmări și pe Google News