Ponta: Este o majoritate extrem de încurajatoare şi de stabilă. Probabil că am convins şi membri PDL
- Marius Vulpe
- 7 mai 2012, 20:48
Cele 284 de voturi pentru validarea guvernului au depăşit cu 14 voturi prognosticul de 270 dat de premierul Victor Ponta înainte de votul parlamentarilor. În opinia primului ministru, rezultatul se poate explica şi prin autoconvingerea unor parlamentari din partea PDL pe ultima sută de metri, situaţie care face noul Executiv să pornească la drum cu o majoritate legislativă "confortabilă".
"Este o majoritate extrem de încurajatoare, ne dă curaj să punem în practică tot ce am anunţat din programul de guvernare. la ora 8:30 toţi miniştri vor fi la ministere pentru a-şi prelua atribuţiile fără festivităţi. (...) Probabil că am convins şi membri PDL, nu ştiu, nu am numărat de unde. Ce contează este că avem o majoritate stabilă de 50 de voturi din partea parlamentarilor care au crezut că este normal să sprijine acest guvern (...) M-au sprijinit foarte mulţi oameni, este normal să nu-i dezamăgesc", a jubilat Ponta, care a fost sprijinit moral în plen şi de soţia sa, europarlamentara Dacian Sârbu.
Întrebat dacă va continua proiectele şi activităţile iniţiate de predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, noul premier a subliniat că are de gând să "continui lucrurile bune şi să le stopez pe cele rele".
În ultimul caz el a dat ca exemplu recentel măsuri iniţiate de Ungureanu, în calitateade premier debarcat, pentru finanţarea unor administraţii locale. "Am constatat că Guvernul Ungureanu a luat o serie de hotărâri fără a mai avea aceste atribuţii la o săptămână de la votul moţiunii de cenzură. Voi constat mâine ce decizii s-au luat", a mai precizat Ponta.