De Ziua Presei, Crin Antonescu a anunțat că dă afară ziariștii. Amenințare: „Chem poliția, dar nu pot că e a lui Chiliman”

De Ziua Presei, Crin Antonescu a anunțat că dă afară ziariștii. Amenințare: „Chem poliția, dar nu pot că e a lui Chiliman”

Co-preşedinţii USL au stiluri diferite de a gratula ziariştii de Ziua Libertăţii Presei. Premierul desemnat Victor Ponta a preferat să-i felicite pe reprezentanţii acestei bresle prezenţi la sediul USL, unde acesta se afla în discuţii cu garnitura de miniştri propuşi pentru noul guvern. Sosit la această întrevedere, preşedintele PNL Crin Antonescu s-a arătat iritat de ciorchinul de camere şi de ziarişti care se aflau de dimineaţă în curtea imobilului şi a dispus ca, de mâine, jurnaliştii să fie ţinuţi peste gard şi să nu li se mai permită accesul decât atunci când vor fi convocați pentru conferințele de presă ale USL.

Miniştrii cabinetului Ponta au făcut astăzi naveta între sediul USL, de lângă Arcul de Triumf, şi cel al PSD, de pe şoseaua Kiseleff. Odată cu ei s-au tot mutat şi camerele de televiziune, doar-doar vor afla mai multe despre motivele convocării echipei lui Ponta în aceste locaţii, dar şi despre deciziile luate de membrii viitorului Executiv. Poliția lui Chiliman Dacă premierul nu s-a arătat deranjat de prezenţa presei, ba chiar, mai mult, a salutat reprezentanţii şi i-a felicitat de Ziua Libertăţii acestei bresle, liberalul Crin Antonescu s-a săturat de compania lor. Sosit la sediul USL, Antonescu s-a arătat iritat de păienjenişul de cabluri şi camere de televiziune care îngreunau accesul în clădire. “Vine Crin. Vine Crin", au strigat la un moment dat cameramanii. “O să chem Poliţia comunitară", a putut fi auzit liderul PNL, vădit deranjat de familiaritatea cu care cameramanii făceau referire la el, dar şi de înghesuiala acestora. “Nu pot… că e a lui Chiliman", a comentat liderul PNL, mai în glumă, mai în serios, când şi-a dat seama că a fost auzit. Totuşi, intenţia s-a transformat în decizie. Biroul de presă al USL i-a informat, ulterior, pe jurnalişti că, de mâine, nu vor mai avea acces în curtea sediului decât atunci când  vor fi convocați. „Datoria" actorului politic și rolul presei În aceeaşi zi, PNL saluta Ziua Libertăţii Presei prin intermediul unui comunicat, invocând „datoria" actorilor politici, „care exercită funcţii publice, de a informa corect şi transparent cu privire la activitatea lor din instituţiile publice", dar şi rolul presei “de a fi un observator atent şi conştient de impactul său major în societate". “PNL consideră că libertatea presei reprezintă una dintre temeliile şi garanţiile unui regim democratic şi că raporturile instituţionale cu mass-media trebuie construite pe baze de responsabilitate reciprocă. PNL îşi exprimă, cu această ocazie, solidaritatea faţă de toţi cei care îşi îndeplinesc cu onestitate misiunea de jurnalişti şi care s-au dedicat acestei meserii. Din păcate, în ultimii ani au apărut în peisajul românesc fenomene care sunt de natură să îngrijoreze. Unul dintre ele este lipsa transparenţei, în sensul că instituţiile statului au devenit din ce în ce mai puţin deschise în raport cu solicitările opiniei publice de a fi informată privind activitatea lor. Pe de altă parte, s-a schimbat semnificativ şi dinamica raporturilor între politic şi mass-media, presa fiind ea însăşi, de multe ori, prinsă în mijlocul unei vieţi politice tensionate şi conflictuale", se arată într-un comunicat al acestui partid menit să celebreze Ziua Presei de 3 mai.

Ne puteți urmări și pe Google News