Chiliman începe lupta cu „șmecherii” angajați chiar de el să ridice mașinile parcate ilegal

Chiliman începe lupta cu „șmecherii” angajați chiar de el să ridice mașinile parcate ilegal

Edilul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a anunțat că va demara acțiunea de combatere a „șmecheriei” din sectorul pe care îl conduce. Inspectorii primăriei vor încerca să-i sancționeze pe șoferii ilegali, să elimine parcangii care agresează șoferii și cerșetroii, dar și să stopeze abuzurile făcute de firma angajată de Chiliman să ridice mașinile.

Autoritățile locale din Sectorul 1 au demarat o campanie de combatere a unor fenomene care îi agresează pe cetățeni în fiecare zi. „Cel mai mare inamic al comunităţii noastre este şmecheria. Nervii oricărui bucureştean cu dreaptă judecată şi cu bun-simţ sunt tocaţi, sistematic, de o categorie aparte a concetăţenilor săi: şmecherii”, a declarat astăzi ediulul sectorului. În opinia acestuia, șmecherii formează o categorie socială vastă, cu multiple forme de manifestare, dar cu o trăsătură comună – dispreţul faţă de persoana şi drepturile semenului lor. „Pe şmecheri îi găsim peste tot. În palatele puterii executive, legislative şi judecătoreşti, în primării, sau, pur şi simplu, pe stradă. Ca primar al Sectorului 1, consider că am obligaţia să combat acest fenomen potrivit atribuţiilor pe care mi le conferă legea şi potrivit cerinţelor cetăţenilor. Întrucât printre atribuţiile unui primar nu se numără şi palatele puterii, ne vom ocupa de stradă şi de primărie. Am în vedere o strategie pe termen lung de combatere a unor fenomene care agresează cetăţeanul în fiecare zi”, a mai explicat Andrei Chiliman. Cine sunt șmecherii în opinia lui Chiliman Aceste fenomene sunt generate atât de şmecherii de pe stradă, cât şi de persoanele fizice sau juridice plătite din bani publici, care, în loc să onoreze obligaţiile pe care le au faţă de comunitate, îi şmecheresc pe cetăţeni, se precizează într-un comunicat de presă emis de Primăria sectorului 1 a Capitalei.  „Pe termen scurt, avem în vedere două direcţii de combatere a şmecheriei: aplicarea planului de măsuri privind eliminarea aşa-numiţilor parcagii și creşterea gradului de eficienţă a combaterii şmecherilor care parchează ilegal, în paralel cu stoparea abuzurilor firmei de ridicări auto care operează pe raza Sectorului 1. În opinia primarului, parcagiii, ca şi cerşetorii, reprezintă forma primară de şmecherie cu care se confruntă bucureştenii în viaţa de zi cu zi. „Vorbim de indivizi care, abordând un stil care combină cerşetoria şi ameninţarea, îi invită, contra cost, pe bucureşteni să-şi aşeze maşinile pe locuri în care parcarea este fără plată. Cultura urbană i-a numit parcagii. Eu îi numesc mici interlopi, întrucât acţionează în haită, iar banii pe care îi adună prin şmecherirea bucureştenilor au, în fapt, valoarea unei taxe de protecţie plătită de şoferii speriaţi că ar putea pleca din locul respectiv cu maşinile zgâriate, fără ştergătoare de parbriz sau oglinzi retrovizoare”, a mai adăugat edilul. Zonele centrale, primele luate în vizor Pentru început, autoritățile vor acționa în centrul oraşului, în zone precum: Calea Victoriei, Piaţa Lahovary, Amzei, Dorobanţi-Radu Beller, strada Academiei şi altele. „În aceste zone găsim cea mai mare concentraţie de şmecheri care bagă bani în buzunar, deşi parcarea este gratuită. Aceiași șmecheri le cer șoferilor taxe și în parcările cu plată aflate în subordinea Primăriei Capitalei. Aceste parcări sunt gratuite de luni până vineri după ora 17.00, iar sâmbăta și duminica pe parcursul întregii zile. Și aici parcagiii profită și cer bani pentru parcare seara și la sfârșitul săptămânii”, susține Chiliman. În fiecare din aceste zone, Poliţia Locală va patrula zilnic, după un orar bine stabilit, cu misiunea de a-i ridica şi amenda pe aceşti mici interlopi. Mai mult, în fiecare din aceste zone, vor fi amplasate camere de luat vederi şi panouri de avertizare antişmecherie, prin care cetăţenii sunt informaţi că parcarea este gratuită, îndemnaţi să refuze şantajul şmecherilor şi să anunţe Poliţia Locală la telefonul 021/9540. „A doua direcţie pe care vom acţiona pe termen scurt are în vedere o formă de şmecherie cu dublu sens. Pe de-o parte, şmecherii care-şi parchează maşinile într-un dispreţ total şi faţă de codul rutier, şi faţă de concetăţenii lor. Pe de altă parte, şmecheriile firmei de ridicări auto care are contract cu Primăria Sectorului 1”, se mai precizează în comunicat. Mașini ridicate la limita abuzului sau ilegal Potrivit edilului, s-au primit nenumărate plângeri ale cetăţenilor ale căror autoturisme au fost ridicate la limita abuzului, prin aplicarea legii fără să se ţină seama de condiţiile din teren: de regulă, maşini ridicate din zone în care, teoretic, parcarea este interzisă, dar oamenii nu au parcări de reşedinţă. De asemenea, am primit sesizări în care firma de ridicări auto s-a făcut că nu vede maşini pricopsite ale unor şmecheri, parcate pe spaţiul verde sau care blocau o bandă de circulaţie. „Am cerut firmei de ridicări auto să acţioneze cu prioritate împotriva şmecherilor care cred că strada sau spaţiul verde este proprietatea lor. Am cerut firmei de ridicări auto să acţioneze exclusiv pe arterele şi în zonele centrale pe care le-am stabilit împreună cu Poliţia Locală, în anul 2011. Potrivit acestui plan de intervenţie, sunt excluse zonele şi străzile în care nu există parcări de reşedinţă ori acestea sunt insuficiente”, a conchis Chiliman. Dacă firma nu respectă aceste dispoziţii, în 60 de zile primarul va cere Consiliului Local să rezilieze contractul. Cetăţenii pot sesiza orice parcare „şmecherească” nesancţionată şi, mai ales, orice abuz al firmei de ridicări auto, la numărul de telefon „antişmecherie”: 021/9540.