Surse: Yahoo! va anunţa mii de disponibilizări

Surse: Yahoo! va anunţa mii de disponibilizări

Conform site-ului de specialitate AllThingsD, portalul Yahoo! se pregăteşte să anunţe disponibilizări ce ar putea începe săptămâna viitoare şi va afecta mii de angajaţi, informează Agerpres.

Obiectivul portalului ar fi o organizare mai strictă asupra mass-media, publicităţii şi noi direcţii încă neprecizate. Potrivit surselor, concedierile vor fi semnificative şi vor afecta unităţile de produse, de cercetare şi marketing ale Yahoo!. Scopul final este de a suprima mii de locuri de muncă dintr-un efectiv de 14.000 de persoane, chiar dacă grupul lucrează de fapt mai mult prin intermediul contractelor de externalizare. Oficialii Yahoo! au refuzat orice comentariu asupra acestor informaţii. Grupul, în pierdere de viteză, încearcă se se reorganizeze în profunzime, chiar dacă este aşteptată o nouă strategie. În anul 2011 venitul net al companiei a scăzut cu 15% la 1,05 miliarde de dolari, iar cifra de afaceri totală cu 21% la 4,98 de miliarde de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News