Marko Bela: Sunt de acord că trebuie să ajungem la o reorganizare administrativ-teritorială. Nu însă anul acesta

Marko Bela: Sunt de acord că trebuie să ajungem la o reorganizare administrativ-teritorială. Nu însă anul acesta

UDMR este de acord cu adoptarea în acest an a reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, dacă s-ar ajunge la o soluţie potrivită şi pentru această formațiune, a declarat, astăzi, vicepremierul Marko Bela. El se îndoiește însă, că regionalizarea ar putea fi decisă în anul 2012.

“Dacă am ajunge la o soluţie potrivită şi pentru noi, atunci da, dar eu nu cred”, a declarat Marko Bela, la postul public de radio, întrebat fiind Întrebat, dacă UDMR va fi de acord cu luarea unei decizii privind reorganizarea administrativ-teritorială în acest an. El a subliniat că reorganizarea administrativ-teritorială necesită o pregătire temeinică şi nu poate fi făcută în anul 2012. “O reorganizare necesită o pregătire mult mai temeinică, dar sunt de acord că trebuie să facem analizele necesare şi mai curând sau mai târziu trebuie să ajungem la o astfel de reorganizare. Nu cred că în anul acesta putem face acest lucru”, a estimat vicepremierul. El a reiterat că UDMR nu acceptă ca în urma regionalizării judeţele cu populaţie majoritar maghiară să fie comasate cu judeţe locuite în majoritate de etnici români. “Ştiţi unde am avut o controversă. Pe de-o parte, în legătură cu acele zone unde trăiesc majoritatea maghiarilor şi pe care noi n-am fi acceptat să le rupem şi să privăm comunităţile de acolo de puterea de decizie”, a mai spus Marko Bela. Vicepremierul s-a declarat, însă, de acord cu principiul reorganizării teritorial-administrative a României. “În cazul reorganizării administrative, sunt de acord cu direcţia propusă şi anume că am avea nevoie de judeţe mai mari, deci de unităţi administrativ-teritoriale mai mari”, a conchis Marko.