Consultările de la Cotroceni, amânate după demisia premierului

Consultările de la Cotroceni, amânate după demisia premierului

Consultările de la Cotroceni, pe tema tratatului de stabilitate economico-monetară au fost amânate după demisia lui Emil Boc. Partidele vor fi chemate tot în cursul zilei de astăzi, de data aceasta pentru a discuta despre succesorul lui Emil Boc.

Administrația Prezidențială a amânat întâlnirea cu partidele parlamentare pentru o oră care va fi comunicată ulterior. De asemenea, a fost schimbat subiectul, care va fi axat, în noile circumstanțe, pe succesorul lui Emil Boc și pe sprijinul de care se va bucura acesta în Parlament. Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că a fost contactat de Administrația Prezidențială și i s-a spus că întâlnirea cu șeful statului, profgramată la 12.00, se amână. Ponta a spus că, în noile circumstanțe, USL va merge la Cotroceni, dar că va cere din nou anticipate. "Pentru noi, ceea ce s-a produs este primul pas către anticipate. Al doilea se va face respingând în două rânduri consecutiv guvernul, în Parlament, în termen de 60 de zile", a spus ldierul PSD. ACesta a anunțat că nu va accepta anticipate la pachet cu localele, ci ori înainte, ori imediat după. CITIȚI ȘI:

  • Sebastian Lăzăroiu: Dacă nu continuă reformele, puteau să facă anticipate în martie
  • Premierul Boc și-a dat demisia