Home Mătăsari şi Matache, două case vechi din zone rău famate ale Capitalei, demonstrează că tinerii pot aduce schimbarea, cu paşi mici, dar ambiţioşi.
Iulian este un om deschis, care pare să cunoască pe toată lumea. De la el a pornit conceptul "Home", din dorinţa lui de a se simţi în Capitală la fel ca acasă. Iar pentru el "acasă" nu înseamnă numai alături de cei apropiaţi, prietenii pe care îi faci după o viaţă, ci alături de o comunitate de oameni cu aceleaşi dorinţe ca el.
La 30 de ani, Iulian Văcărean este la al doilea proiect de acest gen. A început cu Cafenescu, locul al cărui moto era "Te simţi ca acasă, mon cher!". Acolo, în cafeneaua în care clienţii deveneau prieteni şi se implicau în proiecte de tot felul, Bucureştiul revenea la atmosfera boemă de pe vremuri.
Cum s-a născut proiectul lui Iulian
"Home" este un proiect al organizaţiei Beneva, pornită de Iulian. Scopul lui: transformarea oraşului, în paşi mici, dar siguri.
În cele două case, Home Mătăsari şi Home Matache, câţiva studenţi locuiesc împreună şi organizează evenimente culturale şi sociale, de la concerte la cluburi de lectură, de la festivaluri de stradă la vernisaje de artă contemporană.
"De la ideea că acasă este acolo unde inima ta bate frumos, am început să mă implic în proiecte care să conteze pentru mine şi care au început să conteze din ce în ce mai mult", povesteşte Iulian, originar din Câmpulung Moldovenesc.
Ceea ce s-a construit în mai bine de doi ani de muncă pe Mătăsari face parte dintr-un plan de cinci ani al lui Iulian. Prima casă a fost închiriată în 2009. Iniţial, cinci oameni s-au mutat pe Mătăsari, la numărul 17. Parterul, cu pereţi acoperiţi de cărţi, decorat minimalist cu câteva rafturi şi perne pe jos, este locul destinat evenimentelor.
O sufragerie de câţiva metri pătraţi a fost pictată de un locatar, un graffiti imens acoperă acum unul din pereţi. Casa, nerenovată atunci când Iulian s-a decis să pornească "Home", a avut nevoie de două luni pentru ca noii locatari să se poată muta.
Locuinţe pentru studenţi
Şapte oameni locuiesc acum în casa de pe Mătăsari. Au trecut în jur de 15 persoane în cei doi ani de funcţionare. Toţi s-au angajat încă de la început în faţa lui Iulian să respecte spiritul şi legea "Home" şi să îşi dedice o parte din timpul lor evenimentelor.
"Am văzut spectacole de teatru în camera în care câteodată stau să mănânc, am avut aproape încă un coleg de casă (Derek) atunci când stătea la noi şi ne picta pereţii, am putut să văd de aproape ce înseamnă să faci graffiti, defilări de modă, să mături strada înainte de «Femei pe Mătăsari»", povesteşte Roxana, a cărui cameră este la subsol şi care împarte spaţiul micuţ cu doi hamsteri.
"Încercăm cumva să formăm o mică comunitate care să locuiască frumos împreună. Prin evenimentele culturale, sociale, să se unească comunitatea de prieteni. Şi apoi, prin conceptul ăsta, prin implicare în comunitatea din zonă, ea să se schimbe", explică Iulian.
Şi s-a schimbat într-o anumită măsură. Home Mătăsari are deja la activ în jur de 100 de evenimente printre care şi cel care a celebrat conceptul, aşa cum explică Iulian.
De la titluri de ziare ca "Mătăsari, locul unde femeia se vinde la colţ de stradă", zona s-a transformat într-un reper cultural, cel puţin pentru tineri.
"«Femei pe Mătăsari» a fost o aniversare a conceptului, după ce ani de zile pe Mătăsari se auzeau zvonuri că nu trebuie să mergi noaptea pe acolo, puteai să mergi la teatru, la film, cu prietenii la un ceai, la multe lucruri care nu făceau parte din zona respectivă".
Casa din zona pieţii Matache, al doilea pas important al proiectului, a fost inaugurată în noiembrie. Petrecerea de inaugurare a avut loc după mai mult de o lună de pregătiri, dar şi o vânătoare a lui Iulian şi a Florentinei, o prietenă care îl ajută în organizarea proiectului, după casa perfectă. Aceasta trebuia să fie amplasată într-o zonă care să fie schimbată prin prezenţa studenţilor acolo, a cărei imagine să aibă nevoie de îmbunătăţiri, să fie o casă istorică (reprezentanţii unei asociaţii i-au spus lui Iulian că pe acel loc ar fi fost casa lui Nicolae Iorga) şi un spaţiu uşor de împărţit între locuit şi evenimente.
"Aceste două case nu sunt chiar la fel, oamenii, ca şi pasiuni, sunt din diverse medii şi implementează altfel de proiecte", mai adaugă Florentina.
Cum câştigi bani din casă
Vecinii sunt destul de mulţumiţi că în zonă s-au mutat tineri. "Avem o doamnă de 90 şi ceva de ani la dreapta şi în stânga un cuplu de vreo 60 şi ceva de ani", povesteşte Ariel, care locuieşte în noua casă şi este implicat în organizaţie. Mia este noua locatară. A primit cheia chiar în seara de 17 ianuarie când la Home Matache se organiza un eveniment pentru închiderea expoziţiei "Bunny Battle", a Loretei Isac, artista care a pictat şi una dintre camerele casei pe care Iulian o descrie drept "camera în care nu te-ai putea certa cu cineva niciodată".
"Era un «mit» printre prietenii mei că dacă ajungi la Casa Mătăsari, dacă eşti student şi nu ai bani, poţi să stai acolo, să organizezi evenimente şi să iei bani din asta, să plăteşti chiria. Asta e şansa casei că te ajută să faci nişte lucruri din care poţi să câştigi nişte bani", povesteşte noua locatară.
În bucătăria de la demisol, pe calendarul agăţat pe perete, sunt însemnate evenimentele. Mai puţine deocamdată decât la Home Mătăsari, dar şi în noua casă de cultură improvizată de tineri s-au adunat oameni până acum pentru o seară de ceai, vernisajul Loretei sau Game Design Lab.
PLANURI
Unde trebuie să ajungă proiectul
Dedicat tinerilor dornici să schimbe oraşul în care locuiesc, "Home" se va extinde din nou în următorii ani cu un al treilea centru cultural. În cinci ani Iulian şi-a pus în minte să transforme trei case în spaţii pentru studenţi. Şi acestea să devină sustenabile astfel încât proiectul să fie uşor preluat şi de alţi tineri dornici să facă ceva pentru mica comunitate care se poate strânge în jurul lor. "Trebuie să vrei, să crezi că prin educaţie şi cultură lucrurile se schimbă. Şi să ştii că poţi să dăruieşti de la tine atât de mult", crede Iulian despre cei care se aruncă în astfel de proiecte.
"Casele din Bucureşti au suflet. Dacă unii oameni aleg să construiască până la ceruri, noi alegem să construim oameni care să ajungă până la ceruri".