Meleşcanu susţine că a intrat în competiţia prezidenţială din obligaţie morală şi profesională

Meleşcanu susţine că a intrat în competiţia prezidenţială din obligaţie morală şi profesională

Teodor Meleşcanu, candidat independent la funcţia de preşedinte al României, a declarat duminică, la Baia Mare, că a făcut acest demers din obligaţie morală şi profesională.

"Candidez pentru un motiv foarte simplu: prin prisma activităţi mele, a activităţi de profesor, dar şi a celor administrative am realizat că România se află într-o perioadă extrem de delicată atât din punct de vedere intern, cât şi din punct de vedere extern. În perioada următoare eu mă aştept ca să fim confruntaţi cu numeroase precarităţi. Pe plan extern e vorba de conflictul din Ucraina şi extinderea lui pe litoralul Mării Negre, până în zone apropiate de frontiera ţării noastre. În al doilea rând este vorba despre crizele foarte serioase care au loc în Iran, Irak, Siria - toate aceste războaie care ne înconjoară ca un lanţ de focuri pe care deja le putem vedea şi simţi", a susţinut fostul director al Serviciului de Informaţii Externe într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui, pe plan intern, România se confruntă cu probleme în economie.

"După asigurarea macrostabilităţii, care e reală la nivel naţional, în România reală această macrostabilitate nu se reflectă deocamdată prin nimic. Acelaşi tip de probleme: economie blocată, venituri foarte mici, scăderea puterii de cumpărare fac ca România reală să bată pasul pe loc, să fie confruntată cu probleme deosebite. Pentru toate astea, părere mea e că se simte nevoia unui început nou şi curat în politica noastră internă mai ales, că e nevoie de unire, armonizare a oamenilor, că e nevoie de un preşedinte dirijor, nu jucător, nici spectator, un preşedinte care să pună împreună eforturile tuturor înţelegând că viitorul României nu poate fi asigurat decât printr-o colaborare strânsă pe probleme de interes naţional a tuturor românilor. Dacă nu facem lucrul acesta nici pe plan intern, dar nici extern, nu o să ne putem realiza obiectivele", a mai declarat Teodor Meleşcanu.

Acesta a subliniat că are o viziune diferită faţă de alţi candidaţi.

"Am constat că dintre toţi candidaţii sunt singurul care am această viziune, am constat că dintre toate persoanele care doreau să candideze eu eram singurul care avem o asemenea viziune, fiecare având cu totul alte propuneri pentru campania electorală, alte teme. Am considerat că e de datoria mea, care am petrecut o viaţă întreagă în slujba ţării, să nu mă dau în lături, ci să-mi asum încă odată acest risc, această obligaţie, responsabilitate de a candida. Decizia mea o consider o responsabilitate matură a unui om care, repet, are o anumită experienţă de viaţă deja şi care poate răspunde cu adevărat provocărilor cu care e confruntată România", a spus Teodor Meleşcanu.