Profesorii șpăgari au indexat mita la Bac până la 2.000 €.

Profesorii șpăgari au indexat mita la Bac până la 2.000 €.

În 2008, părinții ofereau 30 de euro pentru promovarea unei probe la examenul maturității. Acum, după ce în ultimii ani procurorii au prins în flagrant câțiva dascăli, profesorii solicită și câteva mii de euro pentru a trece elevii incorect la Bac.

Inspectorului general adjunct de la Inspectoratul Şcolar Cluj, Peter Tunde, cerea minimum 600 de euro pentru promovarea candidaților nepregătiți la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.

Aceasta a fost arestată la cererea DNA Cluj după ce a fost prinsă că a „rezolvat” mai multe probe pentru șase elevi care au fost declaraţi respinşi în sesiunea din vară. „Fiecare din probele scrise de la examenul de Bacalaureat avea un anumit tarif stabilit de către inculpată”, se arată în referatul DNA Cluj.

Dintre cele şase cazuri, pentru care Peter Tunde a primit mită, doi elevi nici nu s-au prezentat la examen, deşi părinţii lor au cotizat cu sume importante de bani. De exemplu, pentru candidații Sorin Pleșa și Teodor Baciu, Tunde a primit de la mama unuia dintre cei doi, Anuța Baciu, suma de 3.400 de euro.

Unii profesori au refuzat banii și au notat cu 1

În alte două cazuri, deşi a primit bani, Peter Tunde nu a putut „rezolva” cu profesorii corectori. Pentru elevii Cristina Jucan şi Vasile Perşa, inspectorul general şcolar a primit de la părinţii acestora 600 de euro, respectiv 1.700 de euro. Notele primite de Cristina Jucan, cinci la limba şi literatura română, 1,35 la matematică şi 8 la geografie, demonstrează că, deși s-a încercat „ajutarea” acesteia, din cauza notei extrem de mici de la matematică, nu s-a putut face nimic.

Geografia, materia mitei

La sesiunea de Bacalaureat din toamna acestui an, Peter Tunde ar fi primit în total suma de 9.600 de euro. Materia unde notele sunt suspect de mari este geografia.

De exemplu, elevul Flaviu Cioază, a cărui mamă i-a dat inspectorului şcolar suma de 1.700 de euro, a fost declarat promovat cu media 6,01, după ce a fost notat cu 5,25 la română, nota 5 la matematică şi 7,8 la geografie. Cu mare atenţie, profesorii corectori l-au notat la geografie cu nota necesară promovării.

Un alt exemplu este al elevului Timea Sebestyen, care, culmea, a fost promovată tot cu nota 6.01. Pentru Timea, mama ei, Sebestyen Gyongy i-a dat inspectorului şcolar suma de 2.200 de euro. Ca şi în cazul precedent, la indigo, Timea, care s-a specializat în profesia de coafor stilist, a fost notată cu 5.25 la limba română, 5 la matematică şi 7.80 la geografie.

Inspectorul general școlar a fost prinsă în flagrant în timp ce primea de la Gyony Sebestien suma de 1.000 de euro, diferenţa de achitat la suma de 2.200 de euro.

În vară a scăpat

Procurorii susţin că au urmărit-o pe Peter Tunde în perioada lunilor iunie-septembrie şi că în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat au fost la un pas să o prindă în flagrant. Spre norocul ei, atunci, ministrul Educației Naționale a emis un ordin intern prin care s-a dispus înlocuirea de urgență a lui Peter Tunde din funcția de președinte al unei comisii de Bacalaureat.

La audieri, aceasta a recunoscut că a intervenit la profesorii corectori care au ajutat-o din respect pentru ea şi nu pentru faptul că lear fi dat anumite sume de bani.

A recunoscut totul la audieri

În timpul audierilor, inspectorul general școlar adjunct a mai recunoscut că a fost înlocuită în vară după ce i s-a atras atenția de la vârful Ministerului Educației că este urmărită de procurori. Acest fapt este trecut și în ancheta procurorilor DNA. „I s-a transmis de la nivelul Ministerului că măsura a fost luată pentru a evita ca ea să dea cu subsemnatul la o instituție cu numele format din trei litere, cu referire directă la Direcția Națională Anticorupție”, se arată într-un document al magistraților clujeni. Cât despre explicația pentru care șeful adjunct al Inspectoratului aduna bani de la candidați, aceasta a lăsat să se înțeleagă la audieri că a luat mită deoarece avea mare nevoie de bani pentru a răscumpăra casa în care a crescut.

Modestul fond de examene a devenit o amintire

În 2008, s-a înregistrat primul mare scandal legat de corupția de la Bacalaureat. Atunci, procurorii DNA Cluj au anchetat 125 de elevi şi profesori care au fost implicaţi în procesul de fraudare. Ancheta a stabilit că fiecare dintre elevi a cotizat cu suma de 100 de lei (aproximativ 30 de euro) pentru trucarea examenului.

Dosarul s-a finalizat în acest an, când judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au dispus condamnarea profesorilor implicați la închisoare cu executare între un an și doi ani. La momentul respectiv, suma adunată de la elevi a fost de aproximativ 3.000 de euro, 11.300 de lei, iar plățile către profesorii implicați au fost mai mult decât modice. De exemplu, vicepreședintele comisiei de Bacalaureat, Călin Micu, condamnat cu executare, a primit cazare de 1.080 de lei la o pensiune.

Șpaga egal fondul de protocol

În acei ani, era vorba despre tradiția diriginților de a cere copiilor să contribuie cu sume între 20-100 de lei pentru a oferi profesorilor supraveghetori și corectori mici atenții care plecau de la sucuri, mâncare și ajungeau până la un parfum. Modesta șpagă era cerută sub pretextul unui fond de protocol pentru examenul maturității.

Cu mita în pachetul de țigări

Cel mai mediatizat caz de mită la Bac s-a înregistrat anul trecut și a avut loc la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Sectorul 5.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au trimis-o în judecată pe Costica Vărzaru, fosta directoare a unității de învățământ, pentru trafic de influență și instigare. Potrivit rechizitorului, în perioada mai-iunie 2013, Vărzaru, cu sprijinul Ginei Ciontoiu - membră a comitetului de părinţi, a pretins şi primit bani de la elevi.

Sumele de bani colectate urmau să fie date cadrelor didactice supraveghetoare, atât direct de către directoare, cât și ascunse în pachete de țigări, reviste sau ziare aflate pe catedrele din sălile de examinare. Vărzaru a întocmit și o listă de 15 candidați care aveau neapărat nevoie de ajutor pentru a lua examenul. Fosta directoare a fost judecată, până în septembrie 2013, în stare de arest.

Pedepse cu suspendare pentru profii blatiști

În 2011, procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis în judecată 17 inculpați, profesori, elevi și o avocată pentru că împreună ar fi fraudat examenul de Bacalaureat din 2010, comiţând infracţiuni de corupţie.

Anul trecut, cazul s-a soluționat pe fond prin condamnări cu suspendare. Cele mai dure pedepse le-au primit Maria Elena Onu, directorul Liceului „Dimitrie Cantemir” din Galaţi, şi Mariana Lazanu, profesor examinator la disciplina limba şi literatura română, câte trei ani cu suspendare. Restul de 15 inculpaţi, inclusiv avocata Roxana Onu, au primit câteva luni cu suspendare - de la două până la şase luni - sau amenzi penale de câte 500 de lei.

150.000 de lei trebuie achitați de către inculpați pentru cercetarea şi judecata acestui dosar.

A primit bani de la 28 de elevi

Procurorii au notat că Onu ar fi pretins de la 28 de candidați suma totală de 166.000 de lei, din care a primit efectiv 18.900 de lei. El le-ar fi promis că va interveni pe lângă profesorii examinatori de la disciplinele limba şi literatura română, istorie şi geografie pentru a promova probele scrise.

Mariana Lazanu a primit 7.000 de lei pentru ca, în calitatea sa de profesor examinator la disciplina limba şi literatura română, să acorde acestor candidați note de promovare sau note mai mari.